Olaf Jansen si "Lumea Subterana a ... Zeului de Fum" (III)
Calatoria s-a facut cu o foarte mare viteza. Am fost transportati pe inaltul colinelor si in josul valcelelor, traversand vai, si din nou de-a lungul flancurilor muntosi abrupti, fara sa apara cea mai mica tentativa facuta pentru a nivela pamantul cum o facem noi pentru caile ferate. Scaunele masinii erau enorme si in acelasi timp de o factura confortabila si foarte sus plasate deasupra planseului masinii. Pe varful fiecarei masini a fost adaptata in partea de sus aparatura formata din roti de pilotaj, pe fiecare parte, si care sunt automatic ajustate in functie de viteza masinii, si cu cat viteza este mai mare, cu atat cea a rotilor creste.
Jules Galdea ne-a explicat ca aceste roti se invarteau la fel ca rotile ventilatoarelor de la varful masinilor, anulau presiunea atmosferica, sau ceea ce este in general inteles ca fiind gravitatie si gratie subpresiunii acestei fortei sau anularii sale, masina nu mai poate bascula de-o parte si de alta a caii unice ca si cum ar fi fost in vid ; rotile de pilotaj in revolutiile lor rapide distrugeau eficace pretinsa putere a gravitatiei, sau forta de presiune atmosferica sau oricare ar fi influenta putere care ar putea fi aceasta, care este la originea faptului ca toate lucrurile nesustinute tind sa cada de sus in jos pe suprafata Terrei sau pe cel mai apropiat punct de rezistenta.
Surpriza tatalui meu si a mea-insami a fost indescriptibila cand, travesrsand un hol spatios magnific, am fost condusi in sfarsit in fata Marelui preot, domnind peste toata regiunea. Era imbracat bogat si mult mai inalt decat cei care se gaseau in jurul sau si nu puteau sa aiba mai putin de 4,26 m sau 4,57 m. Camera imensa, in care am fost primiti, parea a fi construita din blocuri solide de aur abundent incrustate cu bijuterii de o stralucire surprinzatoare.
Orasul „Eden” se situa in ceea ce parea sa fie o vale frumoasa, dar, de fapt, el domina platoul muntos cel mai ridicat al Continentului Interior, de mai multe mii de picioare, mai inalt decat orice parte din campul inconjurator. Este locul cel mai frumos pe care l-am contemplat vreodata in toate calatoriile mele. In aceasta gradina se aflau tot felul de fructe, podgorii, arbusti, arbori si flori crescand intr-o abundenta notorie.
In aceasta gradina patru fluvii isi luau sursa dintr-o fantana arteziana puternica. Ele se divizau si curgeau in patru directii. Acest loc este numit de locuitori „buricul pamantului”, sau la inceput „leaganul rasei umane”. Numele raurilor sunt Eufrat, Pison, Gihon si Hiddekel.
In aceasta gradina patru fluvii isi luau sursa dintr-o fantana arteziana puternica. Ele se divizau si curgeau in patru directii. Acest loc este numit de locuitori „buricul pamantului”, sau la inceput „leaganul rasei umane”. Numele raurilor sunt Eufrat, Pison, Gihon si Hiddekel.
In acest palat al frumusetii ne astepta o surpriza, atunci cand ne-am gasit micutul nostru vas de pescuit. A fost adus in fata Marelui preot, perfect conservat in forma sa, la fel ca atunci cand l-am scos din apa, in acea zi in care a fost incarcat la bordul navei de gigantii care ne-au descoperit pe rau cu un an inainte.
Ni s-a acordat o audienta de mai mult de doua ore cu acest mare demnitar, avand bune dispozitii si o amabila atentie. El s-a aratat foarte entuziast si ne-a pus numeroase intrebari care continuau sa revina asupra elementelor care scapasera agerimii emisarilor sai.
Ni s-a acordat o audienta de mai mult de doua ore cu acest mare demnitar, avand bune dispozitii si o amabila atentie. El s-a aratat foarte entuziast si ne-a pus numeroase intrebari care continuau sa revina asupra elementelor care scapasera agerimii emisarilor sai.
La sfarsitul intrevederii, ne-a suscitat satisfactia intrebandu-ne daca doream sa ramanem in tara sa sau daca vom prefera sa ne intoarcem in lumea noastra „exterioara”, sugerand ca calatoria de intoarcere, incununata de succes, era posibila traversand barierele formate de centurile de gheturi care incercuiau deschiderile de la nordul si sudul Terrei.
Tatal meu a raspuns: „Ne-ar fi foarte agreabil, mie si fiului meu, de a vizita tara voastra, universitatile voastre si palatele voastre de muzica si de arta, marile voastre domenii, padurile voastre minunate din lemn de constructie; apoi, dupa ce vom fi avut acest privilegiu apreciabil, ne va place sa ne intoarcem la casa noastra pe suprafata «exterioara» a Terrei. Acest fiu este singurul meu copil si buna mea sotie trebuie sa fi obosit asteptandu-ne intoarcerea.”
„Ma tem ca nu va veti putea intoarce niciodata”, a raspuns Marele preot sef, „pentru ca calea este cea mai periculoasa. In acest timp, veti vizita diferite tari cu Jules Galdea ca escorta si vi se va oferi de fiecare data curtoazie si bunatate. De indata ce veti fi gata de a intreprinde o calatorie de intoarcere, va asigur ca vasul vostru care este expus aici, va fi pus pe apa la varsarea raului Hiddekel, si noi va vom ura calatorie buna sub protectia lui Jehovah.”
Astfel s-a terminat singura noastra intrevedere cu Marele preot sau Marele Demnitar al continentului.
Astfel s-a terminat singura noastra intrevedere cu Marele preot sau Marele Demnitar al continentului.
In lumea interioara
Am aflat ca barbatii nu se casatoreau inainte ca ei sa fi atins perioada de varsta mergand de la 75 la 100 de ani si ca varsta la care femeile se casatoreau era usor inferioara si ca barbatii si femeile traiau frecvent de la sase la opt sute de ani si in unele cazuri mult mai mult.
In anul urmator am vizitat multe sate si orase, principalele orase fiind Nigi, Delfi, Hectea si tatal meu a fost solicitat de nu mai putin de 6 ori in scopul de a revedea hartile pe care le realizase incepand de la crochiurile unde figura impartirea pamanturilor si apelor de la suprafata „exterioara” a Terrei.
Am aflat ca barbatii nu se casatoreau inainte ca ei sa fi atins perioada de varsta mergand de la 75 la 100 de ani si ca varsta la care femeile se casatoreau era usor inferioara si ca barbatii si femeile traiau frecvent de la sase la opt sute de ani si in unele cazuri mult mai mult.
In anul urmator am vizitat multe sate si orase, principalele orase fiind Nigi, Delfi, Hectea si tatal meu a fost solicitat de nu mai putin de 6 ori in scopul de a revedea hartile pe care le realizase incepand de la crochiurile unde figura impartirea pamanturilor si apelor de la suprafata „exterioara” a Terrei.
Imi amintesc ca l-am auzit pe tatal meu facand remarca ca poporul de giganti de pe Terra ai „Dumnezeului care fumeaza” avea aproape o idee la fel de precisa despre geografia de la suprafata „exterioara” a Terrei ca cea pe care o avea un profesor mediu de la universitatea din Stockholm.
In calatoriile noastre am ajuns la o padure de arbori gigantici, in apropiere de orasul Delfi. Daca Biblia a spus ca erau arbori impozanti de peste 91 m inaltime si de peste 9,1 m in diametru, crescand in Gradina Edenului, scriitorii Ingersoll, Tom Paine si Voltaire ar fi calificat fara indoiala asta drept mit.
Dar daca ni se vorbeste despre sequoia gigantica in California, se poate spune ca acesti arbori giganti din California sunt minusculi si insignificanti daca ii comparam cu arborii Goliatilor din padurea continentului interior, unde abunda arbori puternici de 800 – 1000 de picioare (243 m – 305 m) in diamentru care sunt din ce in ce mai numerosi in padurile care se prelungesc pe sute de mile in spatele tarii care se apropie de mare.
Oamenii au gusturi muzicale foarte inalte si au o inclinatie remarcabila spre arte si stiinte, in particular pentru geometrie si astronomie. Orasele lor sunt echipate cu enorme plalate de muzica, unde rasuna adesea nu mai putin de 25.000 de voci viguroase din acest popor de giganti venind din inimi puternice si executand cele mai sublime simfonii.
Oamenii au gusturi muzicale foarte inalte si au o inclinatie remarcabila spre arte si stiinte, in particular pentru geometrie si astronomie. Orasele lor sunt echipate cu enorme plalate de muzica, unde rasuna adesea nu mai putin de 25.000 de voci viguroase din acest popor de giganti venind din inimi puternice si executand cele mai sublime simfonii.
Presupunem ca copii nu urmeaza institutiile culturale inainte de a atinge varsta de 20 de ani. Atunci incepe viata lor scolara si continua timp de 30de ani, din care zece sunt uniform consacrati de ambele sexe studiului muzicii.
Vocatiile lor principale sunt arhitectura, agricultura, horticulatura, cresterea turmelor enorme de animale si constructia mijloacelor de transporturi speciale acestei tari, pentru a calatori pe pamant si pe apa. Printr-un dispozitiv pe care nu-l pot explica, ei pastreaza contactul intre ei, ramanand in comuniune cu partile cele mai indepartate de tara lor, gratie legaturilor „atmosferice”.
Vocatiile lor principale sunt arhitectura, agricultura, horticulatura, cresterea turmelor enorme de animale si constructia mijloacelor de transporturi speciale acestei tari, pentru a calatori pe pamant si pe apa. Printr-un dispozitiv pe care nu-l pot explica, ei pastreaza contactul intre ei, ramanand in comuniune cu partile cele mai indepartate de tara lor, gratie legaturilor „atmosferice”.
Toate constructiile sunt ridicate cu o consideratie speciala privilegiind forta, durata, frumusetea si simetria si cu un stil arhitectural care atrage cu suveranitate ochiul fiecaruia pe care nu l-am observat altundeva.
Aproximativ trei sferturi din suprafata „interioara” este formata din pamant si ultimul sfert este format din apa. Exista numeroase fluvii de marime enorma, unele se indreapta spre nord si altele spre sud.
Aproximativ trei sferturi din suprafata „interioara” este formata din pamant si ultimul sfert este format din apa. Exista numeroase fluvii de marime enorma, unele se indreapta spre nord si altele spre sud.
Unele din aceste fluvii au 3000 de metri largime si in afara acestor cai navigabile enorme, la extremitatile de nord si de sud ale suprafetei „interioare” in regiuni unele temperaturi scad puternic, se constituie icebergurile de apa dulce. Atunci ele sunt impinse in afara in mare ca niste limbi enorme de gheata, de vanturi brutale si de ape turbulente care, de doua ori pe an, matura totul in calea lor.
Am vazut nenumarate specimene de pasari vii, nu mai mari decat cele intalnite in padurile din Europa sau America. Este bine cunoscut ca in ultimii ani, o intreaga serie de specii de pasari au parasit Terra. Intr-un articol recent un autor revela cu privire la acest subiect : „Aproape in fiecare an se vede o extinctie finala a uneia sau mai multe specii de pasari. Din 14 varietati de pasari gasite, acum un secol, intr-o insula izolata din Antile, Saint – Thomas, opt trebuie sa fie considerate acum lipsa”. Nu este posibil ca aceste specii disparute de pasari sa-si fi parasit cuiburile din lumea exterioara, fara sa-si mai regaseasca un alt azil decat „in lumea interioara”?
Orice ar fi in interiorul muntilor, sau de-a lungul marii, am gasit o viata abundenta de pasari. Cand isi intind aripile mari unele pasari pareau sa masoare 9,14 m. Sunt de o mare varietate si foarte colorate. Ni s-a permis de a urca pe marginea unei stanci si de a examina un cuib cu oua. Acolo erau cinci, din care fiecare avea cel putin 61 cm in lungime si 38 cm in diametru.
Dupa ce am ramas in orasul Hectea timp de aproximativ o saptamana, profesorul Galdea, ne-a condus pe o insulita, unde am vazut mii de broaste testoase, de-a lungul tarmului nisipos. Ezit de a dezvalui marimea acestor mari creaturi. Ele masurau 7,60 m – 9,14 m in lungime, 4,57 m – 6,09 m in largime si sapte picioare (2,13 m) in inaltime. Cand una dintre ele si-a intins gatul pentru a-si scoate capul, avea aparenta inspaimantatoare a unui monstru marin.
Conditiile stranii ale „lumii interioare” sunt favorabile nu doar campiilor enorme de ierburi luxuriante, padurilor de arbori giganti si oricarui fel de viata vegetala, ci si minunatei vieti animale. Intr-o zi am vazut o mare turma de elefanti. Trebuie sa fi fost 500 dintre acesti monstri rasunatori, cu trompele lor ondulante si mereu agitate. Desi erau ramuri enorme de copaci si tropaiau cu mici impingeri. Aveau in medie peste 30, 48 m in lungime si 22,86 m – 25,90 m in inaltime.
Mi se parea, pe cand priveam aceasta minunata trupa de elefanti giganti, ca ma gaseau din nou in biblioteca municipala din Stockholm, unde am petrecut mult timp studiind minunile erei Miocen. Eram cuprins de uimire tacuta si tatal meu a ramas fara voce sub efectul fricii. Mi-a strans bratul in semn de sustinere protectoare, ca si cum teama sa ne-ar fi prins. Eram ca doi atomi in aceasta mare padure si, din fericire, aceasta enorma trupa de elefanti nu ne-a zarit si a plecat mai departe, urmarind un lider cum face o turma de oi. Ei au calcat iarba tanara pe care au intalnit-o in deplasarea lor si au sfasiat cerul cu mugetul lor profund.
Exista o usoara bruma care lasa pe pamant in fiecare noapte si ploua invariabil o data la fiecare 24 de ore. Aceasta mare umiditate cat si lumina si caldura electrice re-insufletitoare conteaza, probabil pentru a justifica vegetatia luxurianta, in timp ce aerul electric puternic incarcat si regularitatea conditiilor climatice pot sta mult la originea dezvoltarii gigantice si a longevitatii intregii vieti animale.
In unele locuri fundul vailor se intindea departe pe numeroase mile in fiecare directie. „Dumnezeu care fumeaza”, in lumina sa alba clara, privea calm in jos. Era o condensare in aerul electric supraincarcat care mangaia obrajii la fel de dulce ca o susotire rapida. Natura canta parca un cantec de leagan in murmurul usor al vantului al carui suflu era dulce cu parfumul de muguri si de flori.
Dupa ce am petrecut cu siguranta peste un an vizitand numeroase orase ale lumii „interioare” si multe tari intermediare si s-au scurs peste doi ani de la perioada in care am fost imbarcati pe marele vas de explorare pe fluviu, ne-am decis, inca o data, de a ne incerca sansele pe mare si de a ajunge la suprafata „exterioara” a Terrei.
Am facut cunoscute dorintele noastre si ei au fost impotriva, dar ne-au inteles cu promptitudine. Gazdele noastre i-au oferit tatalui meu, la cererea sa, diverse harti aratand suprafata „interioara” a intregii Terre, orasele sale, oceanele sale, marile sale, fluviilor sale, golfurile si lagunele sale. Ei au fost de asemenea generosi si ne-au oferit toti sacii de pepite de aur – unele dintre ele la fel de mari ca un ou de gasca – pe care le-am dorit sa le aducem cu noi in mica noastra barca de pescuit.
Intre timp am vrut sa ne reintoarcem la Jehu, unde am ramas o luna pentru amenajarea si revizuirea micutului nostru vas de pescuit. Dupa ce totul a fost pregatit, chiar vasul „Naz” care ne-a descoperit la origine, ne-a luat la bord si ne-a condus pana la varsarea raului Hiddekel.
Intre timp am vrut sa ne reintoarcem la Jehu, unde am ramas o luna pentru amenajarea si revizuirea micutului nostru vas de pescuit. Dupa ce totul a fost pregatit, chiar vasul „Naz” care ne-a descoperit la origine, ne-a luat la bord si ne-a condus pana la varsarea raului Hiddekel.
Dupa ce fratii nostri giganti au organizat manevra de plecare a micutei noastre ambarcatiuni, si-au manifestat cordial marile regrete pentru despartire si au aratat multa solicitudine pentru securitate noastra. Tatal meu a jurat pe zeii Odin si Thor ca se va reintoarce cu siguranta din nou peste un an sau doi si le va face o alta vizita. Si astfel ne-am luat adio. Am pregatit si ne-am ridicat panzele, insa nu era nicio briza. Am beneficiat de acest calm timp de o ora dupa ce prietenii nostri giganti ne-au parasit si au purces la calatoria lor de intoarcere.
Vanturile suflau constant la sud, adica suflau dinspre deschiderea nordica a Terrei catre ceea ce stiam a fi sudul, dar care, conform varfului busolei noastre, corespundea direct nordului.
Vanturile suflau constant la sud, adica suflau dinspre deschiderea nordica a Terrei catre ceea ce stiam a fi sudul, dar care, conform varfului busolei noastre, corespundea direct nordului.
Timp de trei zile am incercat de a naviga si de a ne bate contra vantului, dar in van. Tatal meu a zis: „Fiul meu, sa ne intoarcem pe acelasi itinerar pe care am intrat este imposibil in aceasta perioada a anului. Ma intreb de ce nu ne-am gandit la asta inainte. Am fost aici aproape doi ani si jumatate, deci, este sezonul in care soarele incepe sa straluceasca prin deschiderea de sud a Terrei. Lungimea noptii reci se intinde actual peste regiunea Spitzberg! „Ce sa facem deci?” l-am intrebat. „Exista numai un lucru pe care-l putem face”, a raspuns tatal meu, „si acela de a merge catre sud”. In consecinta, el a virat bordul ambarcatiunii, a strans panzele la fund si am plecat urmand nordul busolei dar, de fapt, indreptandu-ne direct spre sud. Vantul era puternic si ni se parea ca am fost impinsi de un curent care ne ducea cu o rapiditate remarcabila in aceeasi directie. Dupa exact 40 de zile, am ajuns la Delfi, un oras pe care l-am vizitat in compania ghizilor nostri Jules Galdea si sotia sa, in apropiere de gura fluviului Gihan. Acolo am fost retinuti timp de doua zile si am primit cea mai buna ospitalitate de la aceiasi oameni care ne-au primit in timpul vechii noastre vizite. Am facut cateva provizii suplimentare si am pus din nou panzele, urmand nordul indicat de ac.
De la sosirea noastra la exteriorul Terrei am trecut la travesarea unui canal stramt care a vrut sa fie un drum ingust despartind doua bucati considerabile de pamant. La dreapta noastra se afla o plaja frumoasa si ne-am decis sa mergem acolo. Am ridicat ancora si am ajuns pe mal pe picioare pentru a ne odihni timp de o zi inainte de a ne continua expeditia periculoasa spre exterior. Am facut un foc, pe care l-am alimentat cu cativa busteni plutitori. In timp ce tatal meu mergea de-a lungul malului, am pregatit o mancare apreciata cu proviziile aduse.
Era o lumina dulce, pe care tatal meu a atribuit-o soarelui stralucitor in deschiderea de sud a Terrei. In aceasta noapte am dormit profund si ne-am trezit in urmatoarea dimineata cu totul refacuti ca si cum am fi fost in propriile noastre paturi la Stockholm.
Era o lumina dulce, pe care tatal meu a atribuit-o soarelui stralucitor in deschiderea de sud a Terrei. In aceasta noapte am dormit profund si ne-am trezit in urmatoarea dimineata cu totul refacuti ca si cum am fi fost in propriile noastre paturi la Stockholm.
Dupa micul dejun am inceput sa facem un tur pentru a descopri interiorul regiunii, dar nu ne indepartasem mult cand am zarit cateva pasari pe care le-am recunoscut imediat, ca apartinand familiei pinguinului. Nu sunt pasari zburatoare, ci inotatoare excelente de mari enorme, cu un piept alb, cu aripi scurte, cu capul negru si cu un cioc lung ascutit. Ating usor 2,73 m. Ne-au privit parca cu un mic suras si s-au batait, putin dupa, in loc sa mearga catre apa s-au indepartat innotand in directia nordului.
Evenimentele care s-au intamplat in timpul urmatoarelor 100 de zile sau mai mult sunt de nedescris. Eram pe o mare deschisa si fara gheata. Estimam sa fim in luna noiembrie sau decembrie si stiam ca pretinsul Pol arctic era intors spre soare. Deci, parasind lumina electrica interna a lui „Dumnezeu care fumeaza” si caldura sa binevoitoare, trebuia sa intalnim lumina si caldura soarelui exterior, stralucitor prin deschiderea de sud a Terrei. Ne vom insela. Uneori, micuta noastra ambarcatiune condusa de vantul care era continuu si persistent, plonja traversand apele ca o sageata. De fapt, daca am fi intalnit o stanca ascunsa sau un obstacol, micuta noastra nava s-ar fi sfaramat in mii de bucatele.
In fine am luat cunostinta ca atmosfera devenea in mod decis mai rece si, cateva zile mai tarziu, icebergurile au fost zarite departe la stanga. Tatal meu afirma si corect, ca vanturile care ne umflau panzele veneau de la climatul cald din interior. Timpul anului era cu siguranta cel mai propice pentru noi pentru a ne face saltul catre lumea „exterioara” si a incerca de a alerga cu toata viteza vasului nostru de pescuit prin canalele deschise din zona inghetata care inconjoara regiunile polare.
Am fost curand printre blocurile de gheata si cum micul nostru vas a trecut canalele stramte si a scapat de zdrobire, nu stiam ce sa mai zic. Busola a executat aceleasi miscari dezordonate si nebune, in trecerea peste curba sudului sau peste marginea carapacei Terrei, care ne-a aratat-o in timpul intrarii noastre prin nord. Se invartea si plonja ca un lucru posedat de demon.
Intr-o zi in care priveam puturos apele clare, de deasupra bordului vasului, tatal meu a strigat: „ Obstacol de bloc, drept in fata.”Privind inainte, am zarit de-a lungul unei cete care se imprastia, un obiect alb care iesea de mai multe sute de metri inaltime, taindu-ne complet inaintarea. Am coborat panza imediat si nu destul de repede. Cateva minute dupa, ne-am gasit prinsi intre doua iceberguri monstruoase. Fiecare din ele presa si se freca de vecinul sau enorm de gheata. Pareau ca doi zei razboinici luptandu-se pentru suprematie. Ne-am alarmat serios.
De fapt, eram in prima linie a unei batalii regale; zgomotul tunator al scartiiturii ghetii parea ca niste tiruri continue de artilerie. Blocurile de gheata mai mare decat o casa erau frecvent ridicate la sute de picioare de forta puternica a presiunii laterale; tremurau si se balansau inainte si inapoi timp de cateva secunde, pentru a se afunda apoi cu un urlet asurzitor si a disparea in spuma apelor. Astfel a continuat timp de mai multe ore, aceasta confruntare de giganti de gheata.
Alte materiale:
Cititi si: Pazitorii "Portii catre Lumea de Dincolo"
Cititi si: Fictiune sau Adevar? Viitorul cu Cap de Mort.
Cititi si: Fictiune sau Adevar? Viitorul cu Cap de Mort.
0 Response to "Olaf Jansen si "Lumea Subterana a ... Zeului de Fum" (III)"
Trimiteți un comentariu