Illuminati in Romania: Mugur Isarescu

Mugur Isarescu guvernator al Bancii Nationale din 1990 nascut la Dragasani Jud Valcea este un personaj relativ enigmatic al plaiurilor noastre mioritice.Aparitiile sale rare la televizor, foarte bine regizate , il fac sa fie ferit de ochii publicului.Ceea ce spune este inteles doar de o mica parte a celor ce privesc in acel moment si lumea traieste cu impresia ca avem un om bine pregatit, bine informat si mai ales bine intentionat la conducerea independentei Banci Nationale a Romaniei.După Lovitura de Stat Masonica din Dec. 1989, a lucrat la MAE, apoi ca reprezentant comercial la Ambasada României din USA, iar din septembrie 1990 a fost Guvernatorul Băncii Naţionale a României.
Pana acum toate bune si frumoase dar putem lua in considerare si urmatoarele aspecte.In 1993 devine membru al Clubului de la Roma, a fost ales preşedinte al Asociaţiei Române a Clubului de la Roma! Despre acest club exclusivist nu foarte multa lume stie dar merita mentionate urmatoarele:Primul raport al acestui misterios club s-a intitulat "Limitele Cresterii".
Pe lânga soc a provocat o unda de oroare in toata lumea. Cu putin timp inainte de prima criza petroliera (1973) raportul aducea mesajul ca lumea se indreapta spre dezastru din cauza cresterii necontrolate a populatiei, expansiunii industriale, declinului de resurse naturale, distrugerii planetei si in final lipsei mancarii


.Acest Club a avut ca membri oameni influenţi din diverse domenii (financiar, politic, industrial etc.), din întreaga lume, şi că a constituit o ilustrare vie a teoriilor conspiraţiei. Prima întrebare care se pune în astfel de cazuri e, desigur, cine finanţează asemenea grupuri. Numai naivii pot crede că respectivele cluburi, grupări etc. au o agendă dezinteresată.In cele din urma Domnul Mugur Isarescu mai este si membru al mai celebrei Comisii Trilaterale .
Comisia Trilaterala a fost fondata prin manevrele persistenete ale lui David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski.
Rockefeller este chairman al ultra-puternicei Chase Manhattan Bank, director al multor corporatii multinationale si “fonduri de inzestrare” majore si a fost multa vreme o personalitate centrala in Council on Foreign Relations.Brzezinski, un profet sclipitor al idealismului unei lumi unite, a fost profesor la Universitatea Columbia si este autor al catorva carti ce au servit drept “ghiduri in materie de politica” pentru Comisia Trilaterala. Brzezinski a ocupat functia de prim director executiv al Comisiei din momentul debutului acesteia in 1973 pana la sfarsitul anului 1976, cand a fost numit Asistent Prezidential in Probleme de Securitate Nationala de catre Presedintele Jimmy Carter.
Comisia Trilaterala a fost fondata in momentul in care s-a constat limita de putere pe care o are Consiliul pentru Relatii Externe.Toate aceste organizatii alatur de grupul Bilderberg sunt cele mai infocate sustinatoare ale Globalizarii dar si al suprimarii sentimentelor nationaliste idealul lor fiind crearea unei comunitati globale unice sub controlul nelimitat al lor prin intermediul unor organizatii suprastatale cum ar fi ONU, NATO.Aproape toti presedintii SUA au fost si sunt membrii in aceste 2 organizatii:Consiliul pt Relatii Externe si Comisia Trilaterala.Despre aceste grupuri se pot scrie carti intregi in scurt timp voi reveni cu informatii suplimentare.
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei este si mason.De aici speculatiile pot continua la nesfarsit dar important este sa gandim in profunzime aceste aspecte.
Chiar ne dorim sa avem la carma Bancii Nationale un om care face parte din niste organizatii pro-globalizare si care doresc uzurparea suveranitatii tarilor, distrugerea granitelor, controlarea economiilor, scaderea populatiei ? Agenda lor poate contine mult mai multe decat atat! Chiar ne dorim asa ceva?!?

Cititi si: Planul de distrugere a Romaniei aproape de final!

119 Response to "Illuminati in Romania: Mugur Isarescu"

  1. Anonim says:

    NU NE DORIM ASA CEVA , DAR CE PUTEM FACE???
    SA NE RUGAM PENTRU PACE , LUMINA , DRAGOSTE ....IN UNIVERS

    Anonim says:

    TIMPUL CELOR CARE ISI SPUN "illuminati" , SE SCURGE....MAI AU UN AN DE ZVARCOLIRE , APOI DISPAR , ASA CA NU VA MAI GANDITI LA EI , IGNORATI-I !

    Anonim says:

    pe mugur daca il prinde un violator , nici nu stie cum sa-l puna...nu pare a fi nici barbat , nici femeie...dar miroase de la o posta a "sarpe"....

    Anonim says:

    2012

    Anonim says:

    Ce putem face ? doar atat se poate spune ?uniti putem face orice,problema principala a romanilor este faptul ca nu suntem uniti,am ajuns din cauza acestui sistem care este manipulat de acesti iluminati(masoni) sau persoane corupte sa fim orbiti,sa ne uram intre noi ,sa ne dam in cap unul altuia,etc.Deschideti ochii si mintea masonii sunt printre noi de mult timp si foarte multi la numar cu functii la cel mai inalt nivel,personal am cunoscut o tanara ,care mi-a spus ca tatal ei este mason,bineinteles ca ea habar nu avea ce inseamna exact masoneria,mi-a aratat inclusiv o fotografie cu tatal ei cand ia fost inmanata o diploma de catre masoni ,ca ei au mai multe grade 33 in total ,si mi-a spus ca sunt multe persoane implicate incepand de la cele mai mici functii pana la cele de stat,ei au ochi peste tot pentru a ne putea manipula cum vor.Daca mai stam mult si dormim ei o sa-si continue misiunea ,iar noi o sa fim niste masini umane fara gandire proprie,cu cod de bare pe noi ca un produs de la supermarchet,si atunci trebuie actionat inainte.Dar o sa spuneti dar ce putere avem noi?O persoana singura normal ca nu ,doar Isus a avut aceasta capacitate de a schimba o lume intreaga ,dar este fiul lui dumnezeu,si el a deschis calea,noi trebuie sa o urmam dar uniti,sa ne adunam fortele nu unul impotriva celuilalt ,ci impotriva acestui sistem corupt si satanic.Nu suntem singurii in lume in aceasta lupta si in aceasta situatie,nu stiu daca ati auzit , au aparut copiii indigo si cristal care au capacitati spirituale si intelectuale foarte elevate ,care au venit pentru a rupe si a schimba acest sistem pentru binele omenirii,puteti gasi aceste informatii cautand pe google sau sunt multe video pe youtube,dar din pacate nu sunt traduse in romana,eu am studiat limba engleza si spaniola,si m-am dedic zilnic pentru a ma informa in tot ce este relationat in acesta tema printre altele. Si am ramas extrem de uimita de acesti copii si cat de dotati sunt.Este o fetita in varsta de 12 ani in america de nord ,care de la varsta de 4 ani picteaza fara a fi luat lectii de pictura,picteaza ceea ce viseaza,comunica cu Isus prin vise,desi parintii ei sunt ateisti si niciodata nu iau vorbit de dumnezeu sau religie.La varsta de 9 ani la pictat pe Isus mantuitorul,e uimitoare pictura pare o fotografie,a pictat paradisul si multe altele ,dar sincer nu am mai vazut asemenea talent nici la cei mai mari pictori in secole.Si asa sunt multe exemple si toti au un har diferit si sunt foarte spirituali,iar lumea ignoranta ii eticheteaza copii cu probleme sau ca e doar imaginatia lor etc.Sunt multe de spus si explicat,din pacate in romania nu se dau prea multe informatii despre aceste teme,si nici documentare traduse sau video.Deja acesti copii tint conferinte prin toata lumea , am urmarit aceste conferinte si este uimitor toate informatiile pe care le au si nu le au intamplator ,le primesc si le transmit.Noi suntem in urma si suntem orbiti ,dar ne putem recupera si trezi.Este strigator la cer ca la noi in tara se comit atatea crime,de la neajunsuri,multa lume care prefera sa se sinucida ca nu are cu ce sa-si hraneasca copiii etc.In loc sa ridice fruntea sus si sa-si puna intrebarea ce pot face pentru a schimba aceasta situatie? Daca o persoana ridica o punga de jos sa o duca la cosul de gunoi nu este o mare diferenta,dar daca 19 milioane de oameni ridica in acelasi timp ???atunci este o mare diferenta. Aici este e-mailul meu daca doriti sa discutati sau sa aflati mai multe pe aceste teme,ramonam18@yahoo.com

    Anonim says:

    voi stiti ce putem face ? putem sa luptam impotriva ..dar cu vointa

    Alina 31 says:

    Eu cred ca fiecare are de ales.Intrebarea este: Vrei sa conduci sau sa fii condus? Eu aleg sa conduc...

    Anonim says:

    Iluminatii eu am senzati ca grul asta sau ce`o fi o sa creasca pt ca multi oameni in ziua de azi ajung sa se inchine la bani si sa nu mai conteze pt iei dragostea si pace. lumea din ziua de azi a ajuns sa se calce in piciore pt orice. Minciuna si inselaciunea celui rau au ajuns si vor ajunge sa doboare si pe cei crediciosi in Dumnezeu . Lucrurile deabea acuma incep ...ar fi bine sa ne asteptam la ce e mai rau, pt k tineretu din ziua de azi nici nu stiu pe unde se intra in bierica damite sa creada sau sa asculte de Dumnezeu. Fara Dumnezeu aveti toata sansele sa "fiti loviti" si voi de aceasta grupare numita iluminatii. sa fiti siguri de asta

    Anonim says:

    YEEEEEEEEEEEEY , illuminati <33 sunt illuminati addict! DIE 11.11.11

    Anonim says:

    in primu rand de unde stiti k nu ei vor aduce sfarsitu in 2012 ?:)

    Anonim says:

    Mam documentat foarte mult despre "ILLUMINATI" si ar trebui sa ne temem pt ca sunt foarte convins ca ei conduc lumea, mam documentat luni in privinta lor nopti si zile nedormite si DA pana la urma totul sa legat ei conduc absolut tot dela acte de terorism pana la bine facere si criza noastra financiara tot ei au deciso si au o strategie foarte ingenioasa deacea voi nu credeti pt ca ei vreau asta se joaca cu mintile noastre pur si simplu suntem niste marionete pt ei si ei ne manipuleaza cum vreau ei...

    Anonim says:

    Oricum stiu ca nu o sa credeti pt ca vi se pare o prostie dar...cred ca kiar e mai bn asa sa nu stie lumea de ei pt ca...numi pot imagina ce ar urma x_x

    Anonim says:

    Dragii mei, sa se ridice cineva.. Sa fim seriosi... Lumea nu (vrea sa) stie de ei..

    Anonim says:

    Hm...Illuminati daca esti cu ei iti va fi rau mai tarziu daca nu esti cu ei iti este rau acum.Daca lumea ar fi mai putin oarba ? Ei pur si simplu ar disparea si desi cred ca ei is niste fiinte ce traiesc dinaintea omenirii cu scopul de a distruge si a reface dupa placul lor.Un studiu recent citit mi-a aratat ca daca oamenii-mai ales americanii-ar fi mai putin orbi atunci am mai putea trai inca 500 de ani dar asa timpul se scruge si o sa moara multe persoane iar ei se vor bucura ca ne-au invins.

    Anonim says:

    fuck em all

    Anonim says:

    Buna Seara ! Si un An Nou Fericit ,daca se va putea numi asa !Daca exista aceasta organizatie ?...este un lucru stiut inca din Evul Mediu ,pe cand isi exercitau puterea asupra bisericii catolice ,care la acea vreme avea o influenta extraordinara asupra poporului ,in mare parte datorita faptului ca la inceputul acesteia poporul era cel care facea alegerea intre a urma si accepta caile Domnului sau a nu o face ,fapt ce a devenit cu timpul aproape imposibil ,deoarece ,capatand o forta tot mai mare ,aceasta(Biserica Catolica), a incercat sa inlature orice alt "concurent"la conducerea mondiala.Astfel au avut loc evenimente precum "Inchizitia Spaniola" ceea ce a dus la formarea unor societati secrete ,care la acea vreme aveau ca scop informarea,si ghidarea oamenilor inspre adevar si corectarea asa numitor "fisuri"existente in invataturile Bibliei.Insa cu trecerea anilor relatia dintre Biserica Catolica si aceste societati secrete s-a inrautatit ajungand la una de razbunare ....o situatie care pare sa nu aiba sfarsit.
    Insa un lucru este cert lumea va fi intotdeauna influentata de societati care au ca scop obtinerea puterii mondiale ,dar aceasta cursa spre putere este una efemera ,si poate fi comparata cu cursa unui caine care alearga dupa o masina pentru a o prinde ,insa care nu are nici macar cea mai mica idee ce va face odata ce o va prinde.
    Ca incheiere as dori sa fac un apel catre cititori pentru a va aminti ca indiferent de care parte a scenariului apartinem ,cu toti facem parte din aceeasi scena si cu toti ar trebui sa ajungem la un acord comun in legatura cu definitia "BINELUI MONDIAL"."Nothing is true, everything is permitted"

    Anonim says:

    eu as vrea sa fac parte din grup... pana la urma de ce nu

    Anonim says:

    Da...pistol cu apa....niste porcarii originale....

    Anonim says:

    putem sa ne asteptam la ce e mai rau

    Anonim says:

    Mugur Isarescu este un sarpe,cu ingineriile lui financiare a facut jocul francmasonilor,a sustinut toate guvernele mafiote de dupa '89 pentru inrobirea poporului roman. Fara ajutorul lui,acestea nu ar fi avut atata putere sa ne distruga.Sunt cozi de topor toti: Isarescu,Iliescu,Constantinescu,Basescu,Ptriarhul Daniil,afiliati la masonerie,la Noua Ordine Mondiala,care vor sa fie stapanii lumii,facand din noi sclavi,decimandu-ne.Sa dispara ei,nu noi! Sunt prosti si slabi,infricosati. Sa nu-i lasam sa ne mai faca rau!

    Anonim says:

    pacat multa lume nu crede ca suntem condusi...

    Anonim says:

    Probabil, dupa ritualurile lor si gandire, probabil sunt condusi chiar de.... lucifer. Doar credinta si a fi buni unul cu altul si binenteles uniti ne poate salva.
    ps: Ron Paul poate fi si el o speranta, asta daca nu moare subit...

    Anonim says:

    Mi se pare mie sau nu a auzit nimeni de aici de gramatica?
    Imi place ca mergeti asa departe cu analiza asta profunda si va dati voi seama de cine conduce lumea, dar nu va duce capul sa articulati un cuvant sau sa scrieti corect...

    Meritati sa fiti condusi. Presupunand ca varsta celor care posteaza aici e undeva intre 15 si 55 de ani, atunci sa vedem: Dupa atati ani de vorbit/scris/citit romana , voi tot nu stiti gramatica. Atunci ce faceti bine? Cu respiratul e ok? Va descurcati?

    Anonim says:

    Si eu m'am documentat f mult despre asta..insa un lucru nu pot intelege: ce au toti cu Romania?? Daca tot vor sa ne distruga nu inseamna ca suntem un pericol pt ei? Oricum romanii sunt FOARTE DESTEPTI, iar daca ne'am uni am putea sa'i inlaturam pe illuminati. Pentru toti cei interesati de lumea aceasta recomand cartea INUAKI-REPTILIANUL DIN MINE. este excelenta, scrisa tot de si despre un roman.

    Anonim says:

    Si eu m-am documentat despre aceasta societate "secreta" care nu mai este secreta de vreo 17 ani, sunt tot mai multe link-uri daca, cautati pe Google cu privire la "ILLUMINATI", totul incepand din 1996 de cand a fost lansat ultimul album al lui 2PAC intitulat "MAKAVELI - THE DON KILLUMINATI"
    ... Restul ...?! Va las pe voi sa va documentati in continuare.

    Anonim says:

    DA...Si eu cred ca iluminati exista,dar mai si cred ca sunt niste zvonuri..pt ca daca ar fii adevarati nu sar mai povesti atat de mult despre ei..

    Anonim says:

    fuck KILLUMINATI- cu dedicatie 2pac-killuminati

    Anonim says:

    satanistu ala de isarescu ptr ce ia salariu?doar sa zica 2vorbe ca a crescut euro si a scazut dolaru?mugurel,dute ma la munca numai freca manganu aiurea

    Anonim says:

    Illuminati este o organizatie cu vechime foarte ... din surse am aflat ca sunt cca 500 de ani de la infiintarea grupului ..
    Sunt selectionati oameni cu anumite aptitudini care pot face parte din Iluminati ... Nu intra si iese cine vrea :))

    Anonim says:

    Numai LEGIUNEA ne mai scapa de sionisti. Trebuie distrus centrul jidanesc de la Univ. Cuza din Iasi, condus de Zahariuc.

    Anonim says:

    Din moment ce ei conduc totul,noi,cei care nu-i dorim aici,care ii consideram slabi si lasi,noi ce rost mai avem? Daca ei chiar ar conduce lumea din umbra,de ce ne-au lasat pe noi aici? Multi ar spune ca totul e bine pus la punct,ca face parte din planul lor,dar v-ati gandit ca poate toate aceste organizatii guvernamentale au creat totul,un zvon menit sa infricoseze lumea,sa ii manipuleze,sa ii faca sa se teama. Paranoia. Sunt simple vorbe in vant,confirmarea lor? Credibilitatea este 0. Traim intr-o lume in care manipularea e la ordinea zilei,in care mananci sau esti mancat,e legea junglei,insa toate astea sunt pure aberatii. In cazul in care ei chiar exista,va dati si voi seama(sper) ca totul le da satisfactie,faptul ca oamenii par slabi in fata lor,ca ne cutremuram la un simplu r*hat,parerea mea umila este ca ei nu exista. Faptul ca ne-ar controla iese din discutie.Incercati doar sa nu credeti orice porcarie,lumea este mult mai presus de atat. Teoriile conspiratiei sunt doar niste teorii,deseori adevarata semnificatie este stiuta doar de cel care le lanseaza.Deseori noi interpretam gresit informatiile care se ofera,aici intervine paranoia si sentimentul ala de 'cunoastere' ,intervine si frica.Sincera sa fiu generatia trecuta da vina pe cine apuca,nimeni altcineva nu este responsabil de ce se intampla inafara de voi,de noi.Multi dintre noi se maturizeaza mult prea devreme,uitam esenta,uitam adevaratele lucruri pentru care trebuie sa luptam,o dam cu presupusul,incercam sa acoperim propriile greseli,dam vina pe cine apucam,credem tot ce n-i se pune in fata.Poate la varsta mea nu ar trebui sa fiu preocupata de tot ce se intampla prin universul asta insa nu vreau sa ma las prada naivitatii,sa fiu slaba si usor de controlat.Orice ar fii nu imi este teama,dar am avea ocazia sa schimbam totul.E nevoie de motivatie,care la momentul de fata se pierde si ea,trebuie sa avem pentru ce lupta,altfel suntem o prada usoara. E alegerea voastra.

    Anonim says:

    In legătura cu ultimul comentariu... Tu vezi ceva in jurul tau pentru care ar merita sa lupti? Ai încredere in cine e langa tine? Tu chiar nu vezi ca, cine se poarta frumos cu tine, te ajuta cu sfaturi sau cu anumite chestii așteaptă ceva de la tine? Mai exista altruism? Buni samariteni? Eu nu cred. In ziua de azi contezi doar tu si ce poti sa faci... Depinde numai de tine. Poti sa te nasti ca un sclav si sa traiesti sau sa mori ca un rege... Dar mulți dintre noi nu vor sa se ridice... S-au născut slugi, or sa moara ca niște slugi... Nu știm ce înseamnă libertate, unitate si fraternitate.in fine, eu va sfatuiesc sa nu va mai ganditi la toate porcariile... Illuminati exista... Dar ghici ce? Noi ne putem impotrivi... Intelegi? Pana atunci, pace si intru oameni binevoire...

    Anonim says:

    Nu putem face nik in legatura cu ei sa ii oprim, deocamdata! dar putem informa pe toata lumea si ne putem forma o alianta impotriva iluminatilor cum au format o alianta impotriva omenirii de secole...nu putem invinge repede dar in timp putem avea o sansa...asa k informati-va despre acesti indivizi,ganditi si nu va limitati doar la ce va ofera viatza caci asta face parte din opera lor;)de ce trebuie ca ei sa stie totul despre omenire si tot aceste secrete care noua ne sunt interzise pe motivul ca nu se stiu dar oameni bun secretele omenirii se STIU.credeti-ma...tot ce vedeti in filme si tot ce credeti k nu exista are legatura cu realitatea ...sa va dau un exemplu cum k noi suntte sortiti pt filare...sa ii spun altfel ...vor sa ne imputineze sa fim mai usor de controlat...bolnavi si slabiti si cu multe grijii si nevoi o sa fim mult mai vulnerabili decat am fi fara griji sanatosi tun si cu o minte care nu ne sta la ce pune pe masa sau nu mai stiu eu ce ganduri...CONCLUZIA E SA NU FITI LIMITATI MINTAL;)DA-TI FRAU LIBER IMAGINATIEI SI GASITI SOLUTII...NU VA FIE TEAMA SA VA ARATATI PUNCUTL DE VEDERE...LUPTATI PENTRU CE E AL VOSTRU SAU MURITI PENTRU CEVA!!!

    Anonim says:

    Toate alimentele sunt otravite sau modificate genetic;)pt k in timp durata de viatza sa fie mai mica;)ganditi-va dk vor sa ne fie bine de ce ne otravesc paine pe care o cumparam de la magazin????dk poluarea distruge pamantul de ce nu interzic arderea combustibililor...exista masini electrice de mult descoperite si tot asa...acesta planeta ascunde secrere mari...de aceea cei care aveti ocazia explorati pamantul;)

    Anonim says:

    jizas cata ignoranta.prostia e o boala grea

    Anonim says:

    cu totii traim intro minciuna creata de ei si la fel vom murii curand tot intr`o minciuna , 2012 a for PLANUIT sa murim mai mult de 90% din populatia lumii.. ce este de facut? greau de spus avand in vedere ca suntem deja in 2012 si in plus sunt foarte putni omanei care si-au deschis ochii la realitate si sunt dornici sa faca ceva in privinta asta...

    Anonim says:

    Iluminatii ascund bombe care pot distruge un oras in cateva sec le ascund ori la granite ori in marile orase precum New York Franta Germania China ... vor sa inceapa un nou razboi dupa ce statele vor fi avariate sau slabite militar vor incepe sa curete tot restabilind astfel noua ordine mondiala acest razboi va incepe curand si va porni de la Irak si SUA de aici o sa vina China pt Irak apoi Franta Olanda pentru SUA si tot asa Daca vroiati sa faceti ceva trebuia s-o faceti de la inceput singura salvare acum sunt asazisele ORGANIZATI SECRETE care lupta impotriva lor.Si eu lupt impotriva lor si stiu ce vorbesc

    Anonim says:

    Poate uni stiti dar illuminati=itanimulli
    Scrieti si voi itanimulli.com si vedeti ce va apare

    Anonim says:

    "Anonim says:". :))

    Anonim says:

    chestia e ca e prea probabil sa inceapa al 3-lea razboi , deci dupa cum se zice ca Illuminati a declansat Revolutia franceza , tot de la ei o sa inceapa si razboiul , deja Iranul este in razboi cu nu mai stiu ce tara , dar problema e ca daca Iranul e in razboi o sa inceapa toata Asia . Ca sa aibe resurse si sa incerce sa detina mai multe state o sa se bage si SUA ...intra SUA , ca sa nu aibe avantaj in fata Asiei intervine Rusia . Pana la urma toate o sa se bata pt resurse deci ... e o problema . oricum europa nu scapa si se alatura celor care au avantajul mai mare deci orientul . si orientul (cum a fost in al 2 razboi de ne`a luat basarabia) o sa ia iar o tara de la noi . singura cale sa nu inceapa razboiul e ca europa sa nu se bage . Oricum Anglia, Franta si Germania sunt rivale . Oricum daca incepe razboiul TOTUL depinde doar de Europa

    Anonim says:

    Rugaciunea isi are locul in biserica. E vorba de atitudinea fata de ei. nu e suficient sa ii condamni, dar sa ii tolerezi. Ridicat-va... Pardon, treziti-va, frati romani

    Anonim says:

    Ce treaba are Mugur Isarescu pana la urma ?

    Dan says:

    pornim lupta impotriva lor, contactatima la id de mes croco_cioco_loco

    Anonim says:

    E atat de complicat, si totusi toate chestiile astea te fac sa te gandesti la sensul vietii, la scopul nostru in viata. Oare tot ce ne inconjoara, de la iluminati si pana la ultimul firicel de praf cosmic, mai conteaza?

    Anonim says:

    we_all_shall_be_free ----> Lupta impotriva lor nu te gandi ca esti slab, ca nu ai putere ca esti unul singur ! Tu , esti un om , iar omul conduce planeta, deci TU esti unul din REGII planetei , conducatori ei ... De ce ii lasi pe acesti oameni sa iti FURE aceste drepturi ?! LUPTA !

    Anonim says:

    oameni prosti care va intrebati ce facem, trebuie votat bine si prostestat cand lideri iau niste masuri aiurea,cum fac strainii caci ei nu lasa conducatorii sa ii duca la pamant cu economia cum face romanu,tace si indura. e , atat timp cat te intrebi" ce facem ? " e clar.. viitorul romaniei e si mai sumbru

    DonDani says:

    Bai voi sunte-ti tot mai prosti !!.. Sunte-ti toti indusi in eroare !!.. Tot felul de articole fiecare scrie ce vrea.. Iluminati e vaticanul..

    Bine ati venit la, clubul celor bogați și celebri; Illuminati, aceasta este lumea cea mai veche si cea mai mare fraternitate format din 3 Milioane Members.We sunt o familie este sub un singur tată care este Ființa Supremă. În noi credem că ne-am născut în rai și nici un membru ar trebui să lupte în această lume. De aceea toate noile noastre membri primesc recompense de bani odată ce acestea se alăture, în scopul de a actualiza stilul lor de viață .; Membrii interesați ar trebui să ne contactați prin e-mail. (illuminatitemple650@gmail.com) sau un număr de telefon [13152903241]

    Unknown says:

    BINE ATI VENIT LA CLUBUL GLOBAL DE IMPORTANT ILLUMINATI Sunteti om de afaceri, politician, muzician, fotbalist sau student si doriti sa fiti bogati, puternici si sa fiti renumiti in viata. Puteți să vă atingeți visele prin faptul că sunteți membri ai Illuminati. Cu toate acestea, toate dorințele și dorințele inimii pot fi pe deplin realizate opțional pentru a vă alătura celei mai puternice societăți secrete din lume Illuminati, Ordinul acceptat în întreaga lume sau sunați agentul pe +2347082405418 veți fi ghidați prin întregul proces și veți fi ajutați să vă înscrieți Ocultul. Pentru a se alătura familiei Illuminati numită inițial ORDINEA ILUMINATĂ; Explorați scopurile bogățiilor ... .. Extind o invitație deschisă tuturor celor care sunt de acord cu conceptul de drepturi individuale de a aplica pentru a intra în Ordinul Illuminati. Cu cât mai mulți membri au, cu atât mai mare va fi influența. Alăturați-vă lumii celui mai fericit și cel mai influențat popor din lume și fiți primii care v-ați alăturat în comunitatea voastră și ați răspândit cuvântul celebrului. Apelați +2347082405418 pentru a vă alătura familiei Illuminati.Famous illuminate members Mai jos este o listă a membrilor celebri de iluminat (atât presupuse și dovedite)? Aalyiah-illiminati? Adele-Iluminați? Alicia-cheile ilumineaza? Barrack Obama - iluminat? Beyonce Knowles-iluminați? Papa iluminați? Regina Elisabeta II iluminați? George Soros iluminat? Ben Bernanke iluminati? George W. Bush iluminați? Jay-Z iluminat? Kanye West illuminati? Rihanna iluminati? Bob Dylan iluminați? Beyoncé iluminati? Lady Gaga iluminati? Jim Carrey iluminat? Willow Smith iluminat? Nelson Mandela iluminează și multe altele. Pentru mai multe cereri de contact, contactați reprezentantul țării pe adresa +23407082405418 pe adresa de e-mail illuminatitoworldnation@gmail.com

    Unknown says:

    Join the great Illuminate to be rich,famous
    and. wealthy .for
    help
    on how to become a member kindly fill the
    following
    informations below.
    Full name.....
    Age.......
    Address.....
    Occupation......
    Location.....
    Country........
    Mobile.....
    Email......
    You are to take the oath and made an
    agreement that you will
    never betrayed the Brotherhood,because no
    going back after
    filling the form!!Our Oath is this: if i ever try
    to disclosed this
    secret out to any body or betrayed the
    society,you are to reply
    this message along with the details you
    fill...let me die with the
    sword of the Lucifer .you are expected to say
    this after filling
    the
    form,
    hurry up now and make
    contact with us today
    (thegreatilluminatitemple0@gmail.com) or you can also contact miss jennifer on whatsapp with this number +2349034128196 feel free to join us.
    riches are
    yours forever!!

    Unknown says:

    ARE YOU INTERESTED IN THE WORLD OF FAME?? GETTING RICH. POWERFUL AND FAMOUS? JOINING THE ILLUMINATI TODAY AND BECOME RICH.ILLUMINATI BRINGS YOU INTO THE LIMELIGHT OF THE WORLD IN WHICH YOU LIVE IN TODAY. YOUR FINANCIAL DIFFICULTIES ARE BROUGHT TO AN END IF YOU JOIN. WE SUPPORT YOU BOTH FINANCIALLY AND MATERIALLY TO ENSURE YOU LIVE A COMFORTABLE LIFE.JOIN ILLUMINATI AND GET YOUR SELF A HOUSE AND A CAR AND ALSO WITH THE SUM OF (ONE MILLION DOLLARS) BENEFITS GIVEN TO NEW MEMBERS WHO JOIN ILLUMINATI.

    1. A Cash Reward of one million dollars
    2.A Dream House bought in the country of your own choice and a car
    3.A V.I.P treatment in all Airports in the World
    4.A total Lifestyle change
    5.Monthly payment of $500,000.00 USD into your bank account every month as a member

    If you are interested of joining us in the great brotherhood Illuminati riches satanic hand symbol contact us {supremecult@gmail.com}{ #WHATSAPP NUMBER:+13185157109
    [Mr.Collins Guzman]
    THE
    GREAT
    ILLUMINATI
    WELCOMES

    ÎMPOTRIVA DE LA MULȚUMIRE! În ceea ce privește faptul că ați devenit membru al Marelui Lumină, vă mulțumim. Fii parte din ceva profitabil și special (BINE ATI VENIT LA LUMEA ILLUMINATI). Sunteți POLITIC, ENGINEER, DOCTOR, ENTERTAINER, MODEL, FOOTBALLER GRADUATE / STUDENT, E.T.C SA V-ATI VIZATĂ EXTENSIA BUSINESS-ULUI DE A VENIT MAI MULT. Este pertinent să știți, de asemenea, că Pentru a deveni un membru, și câștiga suma de 3.000.000 de dolari ca membru iluminat și 8000 dolari la fiecare trei zile. Te rog să faci parte din "OPORTUNITATEA" AURULUI Marele organizație iluminată te face bogată și faimoasă în lume, te va scoate din rădăcina iarbă și te va duce la o înălțime mai mare dacă ai fi dorit mult timp să fim și împreună vom domnia lumii cu puterea mare și puternică a Iluminaților, o viață îndelungată și prosperitate pe pământ, cu viața veșnică și jubilarea. INBOX MR PATRICK ACUM dacă sunteți interesat !! .... VIA EMAIL: agentpatrick5@gmail.com SAU VIA WhatsApp +2348055329159 SAU VIA Website http://gravatar.com/agentpatrick5 Puteți, de asemenea, prin BLOG agentpatrick5.blogspot.com dvs. destinul este în mâna ta.

    smith says:

    VĂ CEA MAI BUNĂ OPORTUNITATE ALE ALEGEȚI TEMPLUL DE BANI ȘI PUTERE MARE DE ILUMINAT,

    Sunteți un om de afaceri sau o femeie, politic, muzician, student, vrei să fii bogat, faimos, puternic în viață, să te alături Illuminati
    cultul de fraternitate de astăzi și obține instant suma bogată de. 1 milion de dolari într-o săptămână și o casă gratuită. în cazul în care alegeți să trăiți în această lume și, de asemenea, obțineți 500.000 de dolari SUA lunar ca salariu ...

    Beneficiile acordate noilor membri care se alătură ILLUMINATI.
    1. O recompensă în numerar de 1000 000 USD USD
    2. Un nou vis elegant, evaluat la $ 500.000 USD
    3. Casa de vis cumparata in tara la alegerea ta

    Trebuie să aveți 18 ani și mai sus înainte de a putea contacta agentul nostru
    Email: illuminate666temple@outlook.com
    Whatsapp: +2348138555220

    Unknown says:

    Numai aceia care caută lumina. Bani, putere, faima și bogăția devin titlul tău în întreaga ta generație și vezi visele tale împlinite. Dacă sunteți interesat (ă) să vă alăturați la sediul lumii illuminati în (SUA) trimiteți-ne un mesaj de azi Email: illuminatiworldwideorder@gmail.com
    Sau ce-app-ne .. + 19292811087

    Pentru inițierea dvs. online.
    Nu contează unde ești. Nici o distanță nu poate afecta munca bafometului nostru.


    Notă .. Acceptăm numai mesajul de apel al lui whatsapp.

    Unknown says:

    Salutări de la marea ordine a iluminaților la statul unificat
    și în întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a se alătura
    iluminați fraternitate unde vă puteți recupera
    vise pierdute și, de asemenea, unde puteți vedea lumina bogăției și
    fericirea fără sacrificiu de sânge. Și plătim, de asemenea, suma de
    550.000 USD pentru a primi toți noii membri în timp ce se alătură
    frații și, de asemenea, la o casă la alegerea și locația lor
    investiții, împreună cu această oportunitate în viață, astfel încât să poată fi
    celebru.

    Beneficiile acordate noilor membri care se alătură ILLUMINATI.
    1. O recompensă în numerar de $ 550.000 USD.
    2. Un nou model CAR Dream Sleek evaluat la $ 150.000 USD
    3. O casă de vis cumpărată în țara pe care o alegeți.
    O întâlnire de o lună cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și cele 5 cele mai importante celebrități din lume. Dacă sunteți interesat de răspunsul kndly prin intermediul

    thebrotherhood724@gmail.com



    NOTĂ ; această fraternitate Illuminați la care te poți alătura de oriunde
    în lume India, Turcia, Africa, Statele Unite ale Americii, Malaezia,
    Dubai, Kuwait, Marea Britanie, Austria, Germania, Europe.Asia etc.,


    Îmi privesc minunatul iluminat din SUA

    Unknown says:

    Numai aceia care caută lumina. Bani, putere, faima și bogăția devin titlul tău în întreaga ta generație și vezi visele tale împlinite. Dacă sunteți interesat (ă) să vă alăturați ordinului iluminati world în (SUA) trimiteți-ne un email astăzi Email: illuminatiworldwideorder@gmail.com
    Sau ce-app-ne .. +19292811087

    Pentru inițierea dvs. online.
    Nu contează unde ești. Nici o distanță nu poate afecta munca bafometului nostru.


    Notă .. Nu acceptăm ceea ce sunăm.

    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Unknown says:

    Numai aceia care caută lumina. Bani, putere, faima și bogăția devin titlul tău în întreaga ta generație și vezi visele tale împlinite. Dacă sunteți interesat (ă) să vă alăturați ordinului iluminati world în (SUA) trimiteți-ne un email astăzi Email: illuminatiworldwideorder@gmail.com
    Sau ce-app-ne .. 19292811087

    Pentru inițierea dvs. online.
    Nu contează unde ești. Nici o distanță nu poate afecta munca bafometului nostru.


    Notă .. Nu acceptăm ceea ce sunăm.



    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Unknown says:

    urmați lumina. Bani, putere, faima si bogatia devin titlul tau in intreaga voastra generatie si vezi visele tale reale. Dacă sunteți interesat (ă) să vă alăturați ordinului iluminati world în (SUA) trimiteți-ne un email astăzi Email: illuminatiworldwideorder@gmail.com
    Sau ce-app-ne .. + 19292811087

    Pentru inițierea dvs. online.
    Nu contează unde ești. Nici o distanță nu poate afecta munca bafometului nostru.


    Notă .. Nu acceptăm ceea ce sunăm.

    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Unknown says:

    Salutări din marea ordine a iluminării pentru statul unic și pentru întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a vă alătura părtășiei celor Iluminați, unde puteți recupera visele voastre pierdute și, de asemenea, unde puteți vedea lumina bogăției și a fericirii fără sacrificiu de sânge. Și plătim, de asemenea, suma de 550.000 de dolari pentru ca toți membrii noștri să se alăture atunci când se alătură fraternității și, de asemenea, unei case de alegere și locație cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru ca aceștia să fie celebri.

    Beneficiile acordate noilor membri care se alătură iluminării.
    1. Retrageți bani în valoare de 550.000 $.
    2. Un nou model de vis elegant, evaluat la $ 150.000 USD
    3. O casă de vis cumpărată în țara pe care o alegeți.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și 5 cele mai importante celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară = illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp nostru +19292811087



    NOTĂ; această frăție a Illuminaților la care vă puteți uni de oriunde în lume India, Turcia, Africa, Statele Unite ale Americii, Malaezia,
    Dubai, Kuwait, Marea Britanie, Austria, Germania, Europa. Asia, Australia, etc.


    GRADINI DE LA SEDIUL ILUMINAT....

    Unknown says:

    Salutări de la ORDINEA GREATĂ A ILLUMINATII către statul unic și în întreaga lume, aceasta este o ocazie deschisă de a vă alătura fraternității Illuminaților, unde vă puteți recupera visele pierdute și, de asemenea, unde puteți vedea lumina bogăției și a fericirii fără sacrificiu de sânge. De asemenea, plătim suma de 650.000 USD pentru a primi toți noii membri în momentul în care se alătură fraternității, precum și o casă la alegerea și locația lor cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru ca aceștia să fie celebri.

    Beneficiile acordate noilor membri care se alătură ILLUMINATI.
    1. O recompensă în numerar în valoare de 650 000 USD USD.
    2. Un nou model de vis elegant, evaluat la $ 150.000 USD
    3. O casă de vis cumpărată în țara pe care o alegeți.
    O lună de programare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară = greatilluminate99@gmail.com



    NOTĂ; această fraternitate Illuminați la care te poți alătura oriunde în lume, India, Turcia, Africa, Statele Unite, Malaezia, Dubai, Kuweit, Marea Britanie, Austria, Germania, Europa. Asia, Australia, etc.,


    Salutări TEMPLE ILLUMINATI STATELE UNITE

    Unknown says:

    Salutări de la ORDINEA ILLUMINATII în întreaga lume, aceasta este o ocazie deschisă de a se alătura BROTHERHOOD-ului ILLUMINATI, unde MILLIONAIRES, BILLIONAIRES, om de știință, vedete mondiale și lideri mondiali care controlează lumea și-au dobândit faima și idealurile, puteți vedea lumina bogăției și a fericirii fără nici un sacrificiu de sânge. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară = greatilluminate99@gmail.com

    Notă: cu bună știință, știți că respectând religia dvs. și unde vă aflați în lume, sunteți bineveniți să fii membru.

    Saluturi TEMPLE ILLUMINATI NOU ORDINEA LUME.

    Unknown says:

    Salutări din marea ordine a iluminării în statul unic și pentru întreaga lume, aceasta este o ocazie deschisă de a vă alătura părtășiei celor Iluminați, unde puteți recupera visele voastre pierdute și, de asemenea, unde puteți vedea lumina bogăției și a fericirii fără orice sacrificiu de sânge. Și plătim, de asemenea, suma de 550.000 de dolari pentru a atrage toți noii membri atunci când se alătură fraternității și, de asemenea, la o casă de alegere și locație cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru ca aceștia să fie celebri.

    Beneficiile acordate noilor membri care se alătură iluminării.
    1. Retrageți bani în valoare de 550.000 $.
    2. Un nou model de vis elegant, evaluat la $ 150.000 USD
    3. O casă de vis cumpărată în țara pe care o alegeți.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și 5 cele mai importante celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară = illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp nostru +19292811087

    Unknown says:

    My Testimony. I want to say a very Big thanks to Mr William Who help me join the Illuminati Cult . I never knew Illuminati was real but he provide it to me Illuminati is real. And tell me things I needed to know/ do as a member to be my first benefits was 2 million u.s dollars a a car with a and monthly salary ,Mr William thanks to him for all he did for mine family and all thanks to lord superior, NOTE: Illuminati brings along wealth and famous in life, you have a full access to eradicate poverty away from your life now, Remember your destiny is in your hand's and only you can determined what it become, poverty and sorry dose not exist for those that join the Illuminati and never you ignore a person who cares for you, because someday you’ll realize you’ve lost a diamond while you were busy collecting stones, interested kindly call or Whatsspp Mr William contact Blow: +2348147766277

    Unknown says:

    Mărturia mea. Vreau să spun foarte mult mulțumiri domnului William Cine mă ajută să mă alătur Cultului Illuminati. Nu știam niciodată că Illuminati era real, dar mi-a oferit-o. Illuminati este real. Si spune-mi lucrurile pe care trebuia sa le cunosc / fac ca un membru pentru a fi primele mele beneficii a fost de 2 milioane de dolari pe masina cu un salariu lunar si lunar, domnul William multumita lui pentru tot ce a facut pentru familia mea si toate datorita domnului superior, NOTĂ: Illuminati aduce bogăție și faimoasă în viață, aveți acces deplin pentru eradicarea sărăciei departe de viața voastră acum, Amintiți-vă că destinul dumneavoastră este în mâinile voastre și numai tu poți determina ceea ce devine, sărăcia și doza de rău nu există pentru cei care Alăturați-vă Iluminaților și nu ignorați niciodată o persoană care are grijă de tine, pentru că într-o zi veți realiza că ați pierdut un diamant în timp ce ați fost ocupat cu colectarea de pietre, de interesant sunați cu voie bună sau cu Whatsspp Mr. William Contact Blow: +2348078351159 ..

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine a Iluminismului pentru statul Unit și pentru întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a se alătura părtășia celor iluminați în cazul în care vă puteți revendica visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina bogăției și a fericirii fără nici un sacrificiu de sânge. Și vom plăti, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    BENEFICII ACORDATE NOILOR MEMBRI CARE SE ALĂTURĂ ILUMINATULUI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou elegant Dream CAR evaluate la USD $150.000 USD
    3. o casă de vis achiziționate în țara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și 5 celebrități cele mai importante din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară = illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre +19292811087

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine a Iluminismului pentru statul Unit și pentru întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a se alătura părtășia celor iluminați în cazul în care vă puteți revendica visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina bogăției și a fericirii fără nici un sacrificiu de sânge. Și vom plăti, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    BENEFICII ACORDATE NOILOR MEMBRI CARE SE ALĂTURĂ ILUMINATULUI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou elegant Dream CAR evaluate la USD $150.000 USD
    3. o casă de vis achiziționate în țara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și 5 celebrități cele mai importante din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară = illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre + 19292811087

    Unknown says:

    Salutări de la MAREA COMANDĂ ILLUMINATĂ către Statele Unite și peste tot în lume, aceasta este o ocazie deschisă pentru a vă alătura frăției ORDINEI ILLUMINATI unde vă puteți recupera visurile pierdute și, de asemenea, unde puteți vedea lumina bogăției și a fericirii fără orice sacrificiu de sânge. Și de-a lungul anilor avem lideri mondiali, MILIONARI, BILIONAIRI, ȘTIINȚIști, SUPERSTARS și toate lucrările vieții, sunteți bineveniți în întreaga lume în Răsărit, Religie și Etnicitate Vă întâmpinăm cu bine la SALA DE FAME și SĂNĂTATE.
    Vă rugăm să ne scrieți pe mailul nostru privat: greatilluminate99@gmail.com

    Salutări TEMPLU STATELE UNITE ILLUMINATE.

    Unknown says:

    Aparțin Illuminati astăzi și să caute lumina. Banii, puterea, faima și bogăția devin titlul tău de-a lungul generației tale și Vezi ți se împlinesc visele. Dacă sunteți interesat în aderarea la Global Illuminati ordine sediul în (SUA), E-mail-ne astăzi. E-mail: illuminatiworldwideorder@gmail.com
    Sau ce-App noi.. + 19292811087

    Pentru inițierea ta on-line.
    Indiferent unde te afli. Nici o distanță nu poate afecta munca botezului nostru.

    Notă.. Nu acceptăm apelul pe WhatsApp.

    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Unknown says:

    Aparțin Illuminati astăzi și să caute lumina. Banii, puterea, faima și bogăția devin titlul tău de-a lungul generației tale și Vezi ți se împlinesc visele. Dacă sunteți interesat în aderarea la Global Illuminati ordine sediul în (SUA), E-mail-ne astăzi. E-mail: illuminatiworldwideorder@gmail.com
    Sau ce-App noi.. + 15184145254

    Pentru inițierea ta on-line.
    Indiferent unde te afli. Nici o distanță nu poate afecta munca botezului nostru.

    Notă.. Nu acceptăm apelul pe WhatsApp.

    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine a Iluminismului pentru statul Unit și pentru întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a se alătura părtășia celor iluminați în cazul în care vă puteți revendica visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina bogăției și a fericirii fără nici un sacrificiu de sânge. Și vom plăti, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    BENEFICII ACORDATE NOILOR MEMBRI CARE SE ALĂTURĂ ILUMINATULUI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou elegant Dream CAR evaluate la USD $150.000 USD
    3. o casă de vis achiziționate în țara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și 5 celebrități cele mai importante din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară = illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre + 15184145254

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine a Iluminismului pentru statul Unit și pentru întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a se alătura părtășia celor iluminați în cazul în care vă puteți revendica visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina bogăției și a fericirii fără nici un sacrificiu de sânge. Și vom plăti, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    BENEFICII ACORDATE NOILOR MEMBRI CARE SE ALĂTURĂ ILUMINATULUI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou elegant Dream CAR evaluate la USD $150.000 USD
    3. o casă de vis achiziționate în țara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și 5 celebrități cele mai importante din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară = illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre + 15184145254

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine de iluminare pentru Statele Unite și pentru întreaga lume, este o oportunitate deschisă de a adera la comunitatea de luminat în cazul în care vă puteți recupera visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina de avere și de fericire, fără nici o blo OD sacrificiu. Și plătim, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investițiile cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    FUNDAL PENTRU NOI MEMBRI CARE SE ALĂTURE ÎN LUMINI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou RAC elegant Dream evaluate la 150.000 USD
    3. o casa de vis cumparat in tara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară-illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre + 15184145254

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine de iluminare pentru Statele Unite și pentru întreaga lume, este o oportunitate deschisă de a adera la comunitatea de luminat în cazul în care vă puteți recupera visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina de avere și de fericire, fără nici o blo OD sacrificiu. Și plătim, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investițiile cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    FUNDAL PENTRU NOI MEMBRI CARE SE ALĂTURE ÎN LUMINI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou RAC elegant Dream evaluate la 150.000 USD
    3. o casa de vis cumparat in tara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară-illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre + 15184145254

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine de iluminare pentru Statele Unite și pentru întreaga lume, este o oportunitate deschisă de a adera la comunitatea de luminat în cazul în care vă puteți recupera visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina de avere și de fericire, fără nici o blo OD sacrificiu. Și plătim, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investițiile cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    FUNDAL PENTRU NOI MEMBRI CARE SE ALĂTURE ÎN LUMINI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou RAC elegant Dream evaluate la 150.000 USD
    3. o casa de vis cumparat in tara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară-illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre + 15184145254

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine de iluminare pentru Statele Unite și pentru întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a adera la comuniunea de luminat în cazul în care vă puteți recupera visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina de avere și de fericire, fără nici un sacrificiu de sânge. Și plătim, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investițiile cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    FUNDAL PENTRU NOI MEMBRI CARE SE ALĂTURE ÎN LUMINI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou RAC elegant Dream evaluate la 150.000 USD
    3. o casa de vis cumparat in tara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară-illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre + 15184145254

    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine de iluminare pentru Statele Unite și pentru întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a adera la comuniunea de luminat în cazul în care vă puteți recupera visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina de avere și de fericire, fără nici un sacrificiu de sânge. Și plătim, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investițiile cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    FUNDAL PENTRU NOI MEMBRI CARE SE ALĂTURE ÎN LUMINI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou RAC elegant Dream evaluate la 150.000 USD
    3. o casa de vis cumparat in tara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară-illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre + 15184145254

    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Unknown says:

    Salutări de la Marea ordine de iluminare pentru Statele Unite și pentru întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a adera la comuniunea de luminat în cazul în care vă puteți recupera visele pierdute, și, de asemenea, în cazul în care puteți vedea lumina de avere și de fericire, fără nici un sacrificiu de sânge. Și plătim, de asemenea, suma de $550.000 pentru a obține toți membrii noi atunci când se alăture fraternitate și, de asemenea, la o casa de alegerea lor și locația cu investițiile cu această oportunitate în viață pentru ei să fie celebru.

    FUNDAL PENTRU NOI MEMBRI CARE SE ALĂTURE ÎN LUMINI.
    1. recompensa în numerar de $550.000.
    2. un nou RAC elegant Dream evaluate la 150.000 USD
    3. o casa de vis cumparat in tara de alegerea ta.
    O lună de consultare cu cele mai bune 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară-illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp noastre +15184145254

    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Unknown says:

    Salutări din marea ordine a iluminatului în statul unit și în întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a vă alătura frăției Iluminatului unde vă puteți recupera visurile pierdute și, de asemenea, unde puteți vedea lumina bogăției și a fericirii. fără niciun sacrificiu de sânge. Și, de asemenea, plătim suma de 650.000 USD pentru a primi bun venit tuturor noilor membri pe măsură ce se alătură fraternității și, de asemenea, într-o casă la alegere și locație cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru a fi celebri.

    BENEFICII DATE NOULUI MEMBRI care ÎNTRUMESC ILUMINAȚI.
    1. O recompensă în numerar de 650.000 USD USD.
    2. O nouă mașină Sleek Dream evaluată la 150.000 USD USD
    3. O casă de vis cumpărată în țara la alegere.
    O lună de întâlnire cu cei mai buni 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, contactați adresa de e-mail anterioară:
    greatilluminate99@gmail.com



    NOTĂ; această frăție Illuminati la care vă puteți alătura din orice parte a lumii India, Turcia, Africa, Statele Unite, Malaezia, Dubai, Kuweit, Regatul Unit, Austria, Germania, Europa. Asia, Australia, Singapore, Canada,
    etc.


    Salutări TEMPUL ILUMINĂ STATELE UNITE

    Unknown says:

    Salutări de la MAREA COMANDĂ A ILLUMINATI către statul unit și din întreaga lume, aceasta este o oportunitate deschisă pentru a vă alătura frăției Illuminati unde vă puteți recupera visurile pierdute și, de asemenea, unde puteți vedea lumina bogăției și a fericirii. fără niciun sacrificiu de sânge. Și, de asemenea, plătim suma de 650.000 USD pentru a primi bun venit tuturor noilor membri pe măsură ce se alătură fraternității și, de asemenea, o casă la alegere și locația lor cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru a fi celebri.

    BENEFICII DATE NOULUI MEMBRI care ÎNTRĂ ÎN ILLUMINATI.
    1. O recompensă în numerar de 650.000 USD USD.
    2. O nouă mașină Sleek Dream evaluată la 150.000 USD USD
    3. O casă de vis cumpărată în țara la alegere.
    O lună de întâlnire cu cei mai buni 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 celebrități din lume. Dacă sunteți interesat, contactați adresa de e-mail anterioară: greatilluminate99@gmail.com



    NOTĂ; această frăție Illuminati la care vă puteți alătura din orice parte a lumii India, Turcia, Africa, Statele Unite, Malaezia,
    Dubai, Kuweit, Regatul Unit, Austria, Germania, Europa. Asia, Australia, etc.


    Salutari STATELE UNITE ILUMINATI TEMPLE

    Unknown says:

    Buna ma numesc James Walter
    Sunt aici pentru a-mi împărtăși mărturia despre modul în care m-am alăturat în cele din urmă fraternității Illuminati și am devenit bogat, FAMOS și PUTERNIC, am făcut tot posibilul să fiu membru al Frăției, dar am fost păcălit de mai multe ori înainte de a întâlni în cele din urmă o mărturie a online, așa că eu a luat legătura cu agentul, am fost atât de speriat că el îmi va cere mulți bani înainte de a putea să se alăture armurii, dar spre marea mea surpriză mi-a cerut să cumpăr numai materiale rituale care au costat 335 USD și, între timp, a fost înșelat până la 5.000 USD înainte de a contacta biroul meu. ce am făcut și astăzi sunt atât de fericit să spun lumii că sunt bogat și că am reușit să construiesc multe afaceri cu toate acestea. Am suma de 15 milioane de dolari în contul meu personal în doar două luni și sunt cunoscut și la nivel mondial cu afacerea pe care mi-au oferit-o Illuminati. și, de asemenea, am puterea să fac ceea ce vreau ... Știu că multe persoane pot fi în calea mea și caută ajutor aici. Deci, ceea ce trebuie să faceți acum este să contactați agentul și să-i anunțați că doriți să fiți membru al iluminatului.
    E-mail oficial: mostilluminati4@gmail.com
    Care este cererea: 1 (929) 267 3902
    Atent la escroci și trebuie să aibă peste 18 ani.

    Unknown says:

    Buna ma numesc James Walter
    Sunt aici pentru a-mi împărtăși mărturia despre modul în care m-am alăturat în cele din urmă fraternității Illuminati și am devenit bogat, FAMOS și PUTERNIC, am făcut tot posibilul să fiu membru al Frăției, dar am fost păcălit de mai multe ori înainte să găsesc în sfârșit o mărturie online, așa că am luat legătura cu agentul, am fost atât de speriat că el îmi va cere mulți bani înainte de a putea să se alăture armurii, dar spre marea mea surpriză mi-a cerut să cumpăr numai materiale rituale care costă 335 USD și între timp a fost înșelat până la 5.000 USD înainte de a contacta biroul meu. ce am făcut și astăzi sunt atât de fericit să spun lumii că sunt bogat și că am reușit să construiesc multe afaceri cu toate acestea. Am 15 milioane de dolari în contul personal în doar două luni și sunt cunoscut la nivel mondial cu afacerea pe care mi-au oferit-o Illuminati. și, de asemenea, am puterea să fac ceea ce vreau ... Știu că mulți oameni pot fi în calea mea și pot căuta ajutor aici. Deci, ceea ce trebuie să faceți acum este să contactați agentul și să-i anunțați că doriți să fiți membru al iluminatului.
    E-mail oficial: greatilluminati4@gmail.com
    Care este cererea: 1 (929) 267 3902
    Ferește-te de fraude și trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani.

    Bine ați venit la MAREA FRANȚĂ.
      Vrei să fii membru al Illuminati ca frăție care te va face bogat și celebru în lume și va avea puterea de a controla oamenii care se află în vârful lumii. Ești om de afaceri sau femeie, artist, om politic, muzician, student, vrei să fii bogat, celebru, puternic în viață, să te alături cultului frăției Illuminati de azi și să obții o sumă instantanee și bogată. 2 milioane de dolari într-o săptămână și o casă gratuită. oriunde ai alege să trăiești în această lume și, de asemenea, primești 20.000.000 de dolari pe lună în salariu% 2026
      BENEFICII DATE NOULUI MEMBRI care ÎNTRĂ ÎN ILUMINATI.
      1. O recompensă în numerar de 800.000 USD
      2. O nouă mașină elegantă de vis, evaluată la 500.000 USD
      3. Casa de vis cumpărată din țara la alegere
      4. O lună de vacanță (plătită integral) până la destinația turistică a viselor tale.
      5.Un an de pachet de asociere de golf
      Tratamentul 6.V.I.P pe toate aeroporturile din lume 7. O schimbare totală a stilului de viață 8. Acces la Bohemian Grove
      9. Plata lunară de 99.000.000 USD în contul dvs. bancar în fiecare lună ca membru
      10. O lună a marcat o întâlnire cu primii 5 lideri mondiali și primele 5 vedete din lume.
      Dacă sunteți interesat să vă alăturați simbolului mâinii satanice a marii frăți de iluminat, contactați-ne acum prin e-mail colonburr3@gmail.com

    Bine ați venit la MAREA FRANȚĂ.

      Vrei să fii membru al Illuminati ca o frăție care te va face bogat și celebru în lume și va avea puterea de a controla oamenii care sunt în vârful lumii. Ești om de afaceri sau femeie, artist, om politic, muzician, student, vrei să fii bogat, celebru, puternic în viață, să te alăture astăzi cultului fraternității Illuminati și să obții o sumă instantanee și bogată de. 2 milioane de dolari într-o săptămână și o casă gratuită. oriunde ai alege să trăiești în această lume și, de asemenea, primești 20.000.000 de dolari pe lună în salariu% 2026

      BENEFICII DATE NOULUI MEMBRI ÎN ALĂDURI DE ILUMINIȚI.

      1. O recompensă în numerar de 800.000 USD

      2. O nouă mașină elegantă de vis, evaluată la 500.000 USD

      3. Casa visurilor tale cumpărate în țara pe care o alegi

      4. O lună de vacanță (plătită integral) până la destinația turistică a viselor tale.

      5.Un an de pachet de parteneriate de golf

      Tratamentul 6.V.I.P pe toate aeroporturile din lume 7. O schimbare totală a stilului de viață 8.Accesul la Bohemian Grove

      9. Plata lunară de 99.000.000 USD în contul dvs. bancar în fiecare lună ca membru

      10. O lună a marcat o întâlnire cu cei mai buni lideri mondiali și 5 cele mai bune celebrități din lume.

      Dacă sunteți interesat să vă alăturați cu noi în simbolul satanic al marii frăți a iluminatilor, vă rugăm să ne contactați acum prin e-mail colonburr3@gmail.com

    Anonim says:

    Buna tuturor, numele meu este MAVIS WANCZYK. Sunt din POLONIA. Am o mărturie despre cum m-am alăturat frăției de illuminati, încercam să mă alătur acestei organizații de atâția ani, am fost înșelat de falsul agent în GERMANIA, eram jos Nu am mai putut să-mi hrănesc eu și familia mea și am încercat să câștig bani prin toate mijloacele, dar toate în zadar, mi-a fost teamă să contactez orice agent de iluminat pentru că mi-au mâncat banii, într-o zi am dat peste un post de cineva care dă un mărturie mulțumind unui bărbat numit AJAJA MASON că l-a ajutat să se alăture fraternității illuminati, apoi m-am uitat la e-mailul bărbatului și la numărul de telefon scris acolo, mi-a fost teamă să-l contactez pentru că am fost înșelat de nenumărate ori de escroci care au mâncat 10.000 de ani și am plecat cu banii, atunci am fost foarte confuz, așa că am decis să contactez persoana care i s-a dat mărturia și l-am sunat și am comunicat cu el la apeluri telefonice înainte de a începe să-mi spună propria sa poveste despre când a vrut alătură-mi mi-a spus ev orice e de făcut, apoi m-am gândit și l-am sunat pe agentul numit AJAJA MASON și el mi-a spus tot ce trebuie să fac și am fost inițiat, în mod surprinzător mi s-a oferit beneficiul meu de a fi un membru nou al marii frăți de iluminat că am fost atât de fericit, pentru aceia dintre voi care încercați să vă alăturați acestei organizații, aceasta este oportunitatea dvs. de a vă alătura CONTACȚIUNI MASON AJAJA PE ajajailluminati@outlook.com SAU NUMĂRUL WHATSAPP PE +447418349840 PENTRU MAI MULTE INFO

    illuminat says:

    Ești om de afaceri, politician, muzică,
    student și vrea
    fii bogat, puternic și faimos în viață
    nevoie de putere
    pentru a-ți atinge visele îți poți atinge
    visează pentru a
    membru al Iluminatului. cu asta tu totul
    vise și
    dorințe ale inimii care pot fi realizate pe deplin dacă
    chiar vreau
    fiind membru al marilor nume ale
    Lumină-te atunci
    puteți contacta (illumenatirichtemple@gmail.com)
    Țările …………………………………………… Stat.
    sau
    apelați miss sarah on și puteți adăuga har la whatsapp +2348104857337 mulțumesc

    Bună ziua tuturor Vreau să folosesc rapid acest mediu pentru a împărtăși o mărturie despre modul în care am fost direcționat către un membru Legit și real Illuminati care mi-a transformat viața din iarbă în grație, de la săracă la o femeie bogată care se poate lăuda acum cu o viață sănătoasă și viață bogată fără stres sau dificultăți financiare. După atâtea luni de încercări de a deveni membru al Illuminati și am fost înșelat cu suma de 3.000 de dolari, am devenit atât de disperată când am devenit membru online, care nu mă va adăuga la durerile mele, apoi am decis să contactez un prieten de-al meu care a devenit recent membru, am discutat despre această problemă și, până la concluzia noastră, ea mi-a vorbit despre un bărbat numit Tony Vincent, care este marele maestru din întreaga Africa. Așa că am solicitat să devin membru Illuminati cu ușurință fără stres și s-au făcut toate pregătirile cu privire la modul de a deveni membru în două (2) zile, am devenit membru și suma de 1,5 milioane de dolari a fost depusă în contul meu bancar, așa că vreau pentru a sfătui pe oricine dorește să devină membru ar trebui să-l sune / WhatsApp +2349023046719 sau să trimită un e-mail (newmemberbenefits@gmail.com) nu știe că face acest lucru, mă rog ca Lucifer să-l binecuvânteze pentru lucrurile bune pe care le-a făcut în viața mea .

    ACEST ESTE UN MESAJ OFICIAL ILLUMINATI ÎN LUME NOTĂ: NU EXISTĂ SACRIFICARE UMANĂ ȘI ILUMINATI NU CERĂ TAXA DE ÎNREGISTRARE Puteți contacta agentul templului prin WhatsApp: +44 151-808-0064
    Ești om de afaceri, om politic, pastor, muzician? Vrei să fii bogat,
    celebri, puternici în viață, alătură-te cultului frăției Illuminati
    azi și obțineți o sumă bogată instantanee de. 1 milion de dolari pe săptămână și gratuit
    Mașină oriunde ai alege să trăiești în această lume și să primești chiar $
    1.000.000 ca beneficiu pentru a începe o viață nouă.

    Trebuie să aveți cel puțin 20 de ani înainte de a putea contacta partenerii noștri E-mail: worldillluminatitemple666@gmail.com sau whatsapp +44 (151-808-0064)

    CĂUTEȚI BOGATE, FAME, PUTERE, PROTECȚIE, SOLUȚIE, CUNOAȘTERI, ÎNȚELEPCIUNE ETC?
    Ești un om sau o femeie de afaceri, politician, muzician, pastor, avocat, actor, actriță, bancher, fotbalist, model, absolvent, student, inginer Și vrei să fii bogat, celebru și puternic în viață?
    ACEASTA ESTE OPORTUNITATEA TA DE AUR ȘI NICI UN SACRIFICIU UMAN. Marea confrerie Illuminati te va face bogat, puternic, celebru și bogat. Vă puteți realiza toate visele și dorința inimii, fiind membru al frăției Illuminati, viață lungă și prosperitate aici pe Pământ, și există mari beneficii și recompense.
    Dacă vrei cu adevărat să devii membru al marilor Illuminati, contactează-ne astăzi.
    E-mail ....: Illuminati666.confirmed01@gmail.com
    Telefon ....: +1 (707) 6027784

    666 AGENT says:

    ACEST ESTE UN MESAJ ILUMINAT OFICIAL ÎN LUME
    NOTĂ: NU ESTE IMPLICAT SACRIFICIUL UMAN ȘI ILLUMINATI NU CERĂ TAXA DE ÎNREGISTRARE
    Puteți contacta agentul templului prin WhatsApp: +1 661-777-5633

    Ești om de afaceri, politician, muzician? Vrei să fii bogat

    celebru, puternic în viață, se alătură cultului frăției Illuminati

    astăzi și obțineți o sumă bogată instantanee de. 1 milion de dolari pe săptămână și gratuit

    Mașină unde alegeți să locuiți în această lume și să obțineți chiar $

    1.000.000 ca beneficiu pentru a începe o viață nouă.


    Trebuie să aveți cel puțin 20 de ani înainte de a putea contacta partenerii noștri
    E-mail: iluminate666temple@outlook.com sau
    Whatsapp: (+1 661-777-5633)

    BINE AȚI VENIT LA MARE TEMPLUL ILLUMINATI. Ești om de afaceri sau femeie de afaceri, politician, muzician, student și vrei să fii foarte bogat, puternic și celebru în viață? Vă puteți realiza visele făcând parte din Illuminati. Cu aceasta, toate visele și dorințele inimii tale pot fi realizate pe deplin, dacă vrei cu adevărat să fii membru al marilor Illuminati, îl poți contacta pe marele maestru pentru a obține ceea ce ai nevoie în viață, trimite-ne un e-mail la e-mailul nostru ....
    e-mail direct la: jameswiiiamilluminate@gmail.com
    Număr Whatsapp: +2348157034327

    Unknown says:

    BINE AȚI VENIT LA ILUMINAȚII:
    Doriți să vă modernizați stilul de viață și să-l faceți mai mare în viață și să lăsați o viață mai bună, apoi veniți și ALĂTURAȚI-VĂ LA MAREA ILUMINATI NOUA ORGANIZARE DE ORDINE MONDIALĂ pentru a deveni membru al platformei Miliardari , etc, trimiteți-ne un e-mail la: iluminatisecretsofsuccess@gmail.com Fiecare membru nou va primi 20.000.000,00 USD ca beneficiu și 90.000.00 USD ca plată lunară pentru (șase) luni și un nou Mercedes Benz-AMG C63 S Coupé, dacă sunteți interesat Contactați acum pe WhatsApp: +33758465077 pentru proceduri.

    SALUTĂRI DE LA MARE-MAESTRU! ÎN CEEA CE PRIVEȘTE DEVENIȚI MEMBRU AL MAREI ILUMINAȚII, VĂ BINEȚI VENIT. Faceți parte din ceva profitabil și special (BINE AȚI VENIT ÎN LUMEA ILUMINAȚILOR). Sunteți POLITICIAN, INGINER, DOCTOR, ANTRENATOR, MOD EL, LICENȚAT / STUDENT, SAU L-AȚI ÎN MINTE SĂ VĂ EXPANDIȚI AFACEREA PENTRU A DEVENI MINȚI MARI. Este, de asemenea, relevant să știți că pentru a deveni membru și a câștiga suma de 100.000.000 USD, ca salariu lunar de membru Illuminati. „OPORTUNITATE” Marea organizație Illuminati te îmbogățește și unele dintre aceste celebre AURI din lume, te vor ridica din rădăcina ierbii și te vor duce la înălțimi mai mari dacă ai aspirat mult timp să fii și împreună vom conduce lumea cu marea și puternica putere a Illuminati, viață lungă și prosperitate aici pe pământ cu viață eternă și jubilare. contactați-ne prin poștă oficială: iluminatieuropeheadquarter@gmail.com sau wahtsapp +34632600778

    BINE AȚI VENIT LA ORGANIZAȚIA DE FRĂȚIE ILLUMINATI.

    Cred că toți avem un vis, un vis de a deveni ceva mare în viață, așa că mulți oameni mor astăzi fără a-și îndeplini visele. Unii dintre noi sunt destinați să devină președintele diferitelor noastre țări sau să devină. unul dintre cei mai mari muzicieni din lume, fotbaliști, politicieni, oameni de afaceri, comici sau pentru a fi un ajutor pentru alți oameni care au nevoie Notă; membrii recrutați noi au dreptul la mari beneficii și recompense, nu există sacrificii umane. Dacă sunteți cu adevărat interesați să vă alăturați iluminatului, contactați-ne astăzi pentru mai multe informații
    WhatsApp: +1 (234) 248-7286 SAU +1(773)798-0522
    E-mail: iluminatikingdomempire@gmail.com

    GREETINGS FROM THE GRAND MASTER! AS REGARDS YOU BECOME A MEMBER OF THE GREAT ILLUMINATI, WE WELCOME YOU. Be part of something profitable and special (WELCOME TO THE WORLD OF ILLUMINATI). Are you a POLITICIAN, ENGINEER, DOCTOR, ENTERTAINER, MOD EL, GRADUATE / STUDENT, OR YOU HAVE IT IN MIND TO EXPAND YOUR BUSINESS TO BECOME GREAT MINDS. It is also relevant to know that to become a member, and earn the sum of $ 100,000,000, as the monthly Illuminati membership salary. "OPPORTUNITY" The great Illuminati Organization makes you rich and some of these famous GOLDEN in the world, it will lift you out of the grass root and take you to greater heights if you have long aspired to be and together we will rule the world with the great and mighty power of the Illuminati, long life and prosperity here on earth with eternal life and jubilation. contact us with official mail: illuminatieuropeheadquarter@gmail.com or our wahtsapp +34632600778

    🔺 Vrei să fii celebru, bogat și puternic? Faceți parte din această organizație de elită numită Frăția Illuminați, plină de lideri mondiali, autorități de afaceri, artiști și îmbogățiți-vă cu avantajul dvs. și primiți, de asemenea, o nouă casă de alegere. Răspunde trimițând da
    WhatsApp: +1 (252) 232-7463
    E-mail: contactilluminatipm@gmail.com

    mesajul oficial al Frăției Illuminați către lume. Ești om de afaceri sau femeie, artist, politician, pastor, student, muzician pentru a fi bogat, celebru, puternic și în orice situație te afli, alătură-te astăzi cultului frăției Illuminati și îmbogățiește-te imediat ce devii membru și o sumă uriașă de bani și acasă gratuit în orice loc la alegere din lume în care doriți să locuiți și, de asemenea, câștigați 10 milioane USD pentru a începe o afacere.

    BENEFICII PENTRU NOI MEMBRI ÎNĂRĂRI LA ILLUMINATI.

    1. Premiu în numerar de 100.000.000 USD

    2. Noua masina de vis eleganta evaluata la 500.000,00 USD

    3. O casa de vis cumparata intr-o tara la alegerea ta

    4. Tratament VIP la toate aeroporturile din lume


    Dacă sunteți interesat, sunați acum reprezentantul sau contactați-l pe WhatsApp. +1 (757) 354-3107
    + Trebuie să aveți cel puțin 25 de ani pentru a contacta partenerii noștri Dacă sunteți student, e-mail: litisociatyorder2013@gmail.com,

    Unknown says:

    Buna ziua!!! Sunteți interesat să vă alăturați marii frății Illuminati pentru a deveni bogat și faimos în viață? Acestea sunt beneficiile oferite noilor membri *O recompensă în numerar de 500.000 USD dolari SUA *O mașină nouă la alegere *O casă de vis cumpărată în țara pe care o alegeți *O vacanță de o lună (plătită integral) la destinația turistică de vis. 100.000 USD în contul dvs. bancar în fiecare săptămână, în calitate de membru, dacă sunteți interesat, puteți spune DA ACUM.

    Whatsapp acum:+1 (618) 440-2248

    Anonim says:

    SALUTATIONS DU SIÈGE MONDIAL D'ILLUMINATI, ÉTATS-UNIS.


    adresse e-mail = illuminatieworldwideorder@gmail.com ou notre wahtsapp +12345298163


    Bienvenue dans le grand ordre de l'illumination des états-unis et du monde entier, c'est une opportunité ouverte de rejoindre la communauté des personnes éclairées, où vous pourrez retrouver vos rêves perdus, et aussi où vous pourrez retrouver la lumière de voir la richesse et le bonheur sans aucun sacrifice de sang. Et nous payons également la somme de 550 000 $ pour obtenir tous les nouveaux membres lorsqu'ils rejoignent la fraternité et aussi dans une maison de votre choix et de votre emplacement avec un investissement et cette chance dans la vie de devenir célèbre.

    AVANTAGES DONNÉS AUX NOUVEAUX MEMBRES PARTANT SUR L'ÉCLAIRAGE.
    1. Récompense en espèces de 550 000 $.
    2. Une nouvelle Sleek Dream CAR d'une valeur de 150 000 USD
    3. Acheté une maison de rêve dans le pays de votre choix.
    Une consultation d'un mois avec les 5 meilleurs au monde.
    Les dirigeants et les 5 célébrités les plus importantes au monde. Si vous êtes intéressé, veuillez contacter l'adresse e-mail précédente =illuminatiworldwideoder@gmail.com ou notre wahtsapp +12345298163


    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Salutări din partea Marelui Ordin al Iluminării Regatului Unit și lumii întregi, aceasta este o oportunitate deschisă de a vă alătura Frăției Iluminaților, unde vă puteți recupera visele pierdute și, de asemenea, unde puteți vedea Lumina Bogăției. poate sa. Și fericire fără niciun sacrificiu de sânge. Și plătim, de asemenea, o sumă de 550.000 USD pentru toți membrii noi atunci când se alătură fraternității și cu această investiție într-o casă la alegerea și locația lor și pentru a-i face celebri în viață.

    Primirea de beneficii pentru noii membri care sunt în lumină
    1. Recompensă în numerar de 550.000 USD.
    2. O nouă mașină elegantă de vis care costă 150.000 USD
    3. O locuinta de vis achizitionata in tara la alegere.
    O lună de consultare cu cei mai buni 5 din lume.
    Lideri și 5 cele mai importante personalități din lume. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați e-mailul anterior=illuminatieuropeangrandmaster@gmail.com sau whatsapp-ul nostru +34602182632

    SALUTURI DE LA SEDIUL MONDIAL ILLUMINATI


    adresa de e-mail = illuminatiworldwideorder@gmail.com sau a noastră
    WhatsApp +12345298163


    Bun venit în marea ordine a iluminării a Statelor Unite și
    pentru întreaga lume, este o oportunitate deschisă de a te alătura comunității
    oameni iluminați, unde îți poți găsi visele pierdute,
    și, de asemenea, unde poți găsi lumina pentru a vedea bogăția și fericirea
    fără nici un sacrificiu de sânge.

    BENEFICII ACORDATE NOI MEMBRI CU ILUMINAT.
    1. Recompensă în numerar de 550.000 USD.
    2. O nouă MAȘINĂ Sleek Dream în valoare de 150.000 USD
    3. Achizitionat o casa de vis in tara pe care o alegeti.
    O consultare de o lună cu primele 5 din lume.
    Liderii și cele mai importante 5 vedete din lume. Daca esti
    interesați vă rugăm să contactați adresa de e-mail anterioară
    =illuminatiworldwideorder@gmail.com sau wahtsapp-ul nostru +12345298163

    Anonim says:

    ATENŢIE! ATENŢIE!! ATENŢIE!!! FRATIA ILLUMINATI PENTRU SECȚIUNILE 2022/2023 SE APLICĂ ACUM. Vrei bogății, putere sau vrei să fii faimos în viață, aceasta este o oportunitate pentru tine de a te alătura Frăției Illuminati, revino la noi cu următoarele informații de mai jos. Nume complet_________________
    Țară______________________
    Stare de
    origine_________________
    Data de
    naștere_____________________
    Sex_________________________________
    Abordare______________________________
    Telefon_________________________________
    Email_________________________________FELICITARI anticipat! Alăturați-vă Frăției ILLUMINATI online astăzi și aveți toate dorințele voastre
    acordat indiferent de locația dvs. în lume. Alăturați-vă nouă astăzi și veți fi recompensat cu o sumă instantanee de 100.000 de dolari SUA. Rețineți că, în calitate de membru nou, veți primi trei mii cinci sute de dolari SUA (3.500 USD) lunar ca salariu. Cu cât crești mai mult în societate, cu atât salariul tău devine mai mare. Contactați-ne astăzi pentru a vă alătura. Vă rugăm să completați următoarele informații și să ni le transmiteți prin e-mail sau să sunați la următoarele numere afișate mai jos
    Telegramă: +17474440136
    WHATAPP: +17474440136
    WHATAPP,SEDIUL: +17474440136
    EMAIL: illuminatillight87@gmail.com

    666 AGENT says:

    ANUNȚ PENTRU LUME
    NOTĂ: ILLUMINATI NU COMUNICA PRIN WHATSAPP,
    NU EXISTĂ NU SE IMPLICA SACRIFIC UMAN ȘI ILLUMINATI, DE asemenea, NU CER TAXĂ DE ÎNREGISTRARE
    666illuminatiagent666@gmail.com

    Ești bărbat sau femeie de afaceri, politician, muzician, vrei să fii bogat, faimos, puternic în viață, alătură-te Frăției Illuminați
    Vei fi un om de onoare și bine cunoscut pentru a fi respectat în societate. Și viața ta va fi transformată pentru tot ce este mai bun în viață, Ca nou membru, vei fi răsplătit cu o sumă uriașă de bani pentru a începe un nou stil de viață, iar lumina măreției va fi scut asupra ta în toate zilele vieții tale.

    Trebuie să aveți cel puțin 20 de ani și mai mult înainte de a putea contacta agentul templului pentru a vă ghida către templu 666illuminatiagent666@gmail.com

    Vreau să mă alătur la Romanian Illuminati post comentariu 2023

    Anonim says:

    Mărturia mea despre cum am devenit membru al Illuminati. Vreau să cunosc oameni care doresc să se alăture marilor Illuminati ca un mare membru al Illuminati și doresc să fiu un membru important. Numele lui este Lord Felix Morgan. Ajută-mă să-mi recuperez viața după stadiul morții. Lansat după aproximativ 5 ani și șase luni. După ce a fost trădat de atât de mulți membri ai Illuminati. De-a lungul anilor, am fost fără speranță și din punct de vedere financiar pe teren. Dar într-o zi, în timp ce navigam pe internet, am dat peste mesajul marelui membru Illuminati Lord Felix Morgan și mi-a spus că dacă ești unul dintre marii membri Illuminati poți fi faimos, bogat și de succes în viață. L-am contactat și i-am explicat totul și mi-a recomandat înregistrarea folosită și l-am plătit pe membrul cel mare să înceapă și am fost prezentat în Ordinul Mondial Illuminati. După aceea mi-au dat toate instrucțiunile și mi-au spus că după inițiere noii membri vor fi recompensați cu suma de 1.000.000 USD în numerar. Cu ajutorul lordului Felix Morgan. Am fost pe deplin inițiat ca membru cu drepturi depline al Illuminati. Dacă părerea ta este că ai încercat deja un escroc sau ești, depinde de mine să te ajut să participi, atunci încearcă Lord Morgan. Aceasta este cea mai bună șansă a ta de a deveni ceea ce îți dorești în viața ta viitoare. Contactați-l prin WhatsApp +2348056051569 sau prin e-mail: Illuminatiofficial565@gmail.com

    Anonim says:

    🔺Invitație Illuminati:
    Pe baza criteriului de apartenență la Illuminati, constatăm că sunteți de mare interes în posesia unei bune stăpâniri a dexterității manuale și a competențelor academice. Prin aceasta, vă privim ca pe clasa care va fi platforma pentru care vă aflați pentru a întâlni oamenii bogați care vă pot ridica la bogăție, putere, faimă și glorie. Îți recomand cu tărie să ni te alături în Illuminati. Alăturându-ne, devii bogat și trăiești viața pe care ți-o dorești. Acceptați această ofertă, dacă da vă rugăm să trimiteți un mesaj direct direct la e-mailul oficial al illuminati (illuminatiachivers@gmail.com)

    Owen says:

    Aceasta este mărturia mea despre cum m-am alăturat în sfârșit la noua ordine mondială, Illuminati, după ce încerc să mă alătur de peste 2 ani, dar escrocii mi-au luat bani de mai multe ori. Am căutat să mă alătur Illuminati de atât de mult timp, dar escrocii îmi iau banii până la începutul acestui an, când mă întâlnesc cu Lordul Felix Morgan online, l-am contactat și i-am explicat totul și mi-a recomandat înregistrarea folosită și am plătit pentru mare membru pentru a începe și am fost inițiat în Ordinea Mondială online și primesc suma de 1.000.000 USD în contul meu bancar imediat după ritualul meu de inițiere online și, de asemenea, voi câștiga 33.000 USD lunar, sunt foarte fericit! Și promiteți să răspândiți lucrarea bună a lui Lord Morgan. Dacă sunteți interesat să vă alăturați noii ordini mondiale Illuminati astăzi, contactați-l pe Lord Morgan astăzi, în loc să acceptați escrocii să vă ia banii în numele de a vă ajuta să vă alăturați, Contactați Lord Morgan Email: Illuminatiofficial565@gmail.com sau WhatsApp +2348056051569 contact.

    666 AGENT says:

    NU ESTE IMPLICAT SACRIFIC UMAN
    ATENȚIE LA ESCOALATORI MEMBRII FRATIA ILLUMINATI NU COMUNICA PRIN WHATSAPP, INSTAGRAM SAU FACEBOOK
    illuminati666worldtemple@gmail.com

    Bună tuturor. Vreau să folosesc rapid acest mediu pentru a împărtăși o mărturie despre modul în care am fost direcționată către un membru legitim și adevărat iluminat care mi-a transformat viața din iarbă în grație, de la săracă la o femeie bogată, care acum se poate lăuda cu o viață sănătoasă și sănătoasă. viață bogată, fără stres sau dificultăți financiare. După atâtea luni în care am încercat să fiu membru al Illuminati și am fost înșelat pentru suma de 3.000 de dolari, am devenit atât de disperat să fiu membru online, încât nu mi-ar spori durerile, apoi am văzut postarea online. Așa că am aplicat pentru a deveni un membru al Illuminati usor fara stres si toate pregatirile s-au facut cu privire la cum sa devin membru in (6) zile am devenit membru si mi s-a dat suma de 1 milion de dolari, masina si casa in SUA, asa ca vreau sa sfătuiește-i pe oricine dorește să devină membru să-i scrie
    e-mail: illuminati666worldtemple@gmail.com

    Anonim says:

    Cum pot să aparțin lui illuminați că vreau să fac parte din acest joc, ajutați-mă să fac parte din voii. Vă Mulțumesc!!

    Anonim says:

    Mărturia mea despre cum am devenit membru al Illuminati. Vreau să cunosc oameni care doresc să se alăture marilor Illuminati ca un mare membru al Illuminati care mă vor ca un mare membru. Numele lui este Lord Felix Morgan. Ajută-mă să-mi recuperez viața din stadiul morții. A fost externat după aproximativ 5 ani și șase luni. După ce a fost trădat de atât de mulți membri ai Illuminati. De-a lungul anilor, am fost fără speranță și financiar pe teren. Dar într-o zi, în timp ce navigam pe internet, am dat peste postarea Marelui Membru al Illuminaților Lord Felix Morgan și am spus că dacă ești unul dintre marii membri Illuminati, poți fi faimos, bogat și de succes în viață. L-am contactat și i-am explicat totul și mi-a recomandat înregistrarea folosită și am plătit pentru ca membrul mare să mă înceapă și am fost inițiat în Ordinul Mondial al Illuminati. După aceea, mi-au dat toate instrucțiunile și mi-au spus că, după inițiere, noii membri vor fi recompensați cu suma de 1.000.000 USD în numerar. Cu ajutorul lordului Felix Morgan. Am fost pe deplin inițiat ca membru cu drepturi depline al Illuminati. Dacă sfatul tău este că ai mai încercat un escroc sau că ai încercat, depinde de mine să te ajut să te alăture, așa că încearcă pe Lord Morgan. Este cea mai bună șansă de a deveni ceea ce îți dorești în viața ta viitoare. Contactați-l prin WhatsApp +2348055459757 sau e-mail: Illuminatiofficial565@gmail.com

    Tenesia says:

    Do you want to join ILLUMINATI For Riches, Fame, Power, Connections, Influence E.T.C? Contact us now for you to be initiated to become a full member of the IllUMINATI. If you want to know more send us a message now to get your illuminati reward as a new member.

    1. A Cash Reward
    2. A New Sleek Dream CAR
    3. A new house in any country of your choice.
    4. One Month holiday (fully paid) to your dream tourist destination.
    5. Influence your brand/business worldwide
    6. Protection from all oppressors
    7. A total Lifestyle change
    8. Access to Bohemian Grove
    9. Booked Appointment with Top Leaders and Top Celebrities in your country.
    10. 10,000000 million dollars to start a new life.

    Contact us now via email: illuminatiwealth@gmail.com
    or WhatsApp Number: +16315047021

    Vrei să te alături ILLUMINATI pentru bogății, faimă, putere, conexiuni, influență E.T.C? Contactează-ne acum pentru tine

    să fie iniţiat pentru a deveni membru cu drepturi depline al IllUMINATI. Daca vrei sa afli mai multe trimite-ne un mesaj acum la

    primiți-vă recompensa illuminati ca membru nou.

    1. O recompensă în numerar
    2. O nouă mașină de vis elegantă
    3. O casă nouă în orice țară la alegere.
    4. O lună de vacanță (plătită integral) la destinația turistică de vis.
    5. Influențează-ți marca/afacerea la nivel mondial
    6. Protecție împotriva tuturor asupritorilor
    7. O schimbare totală a stilului de viață
    8. Acces la Bohemian Grove
    9. Întâlnire rezervată cu lideri de top și celebrități de top din țara ta.
    10. 550 de mii de dolari pentru a începe o nouă viață.

    Contactați-ne acum prin e-mail: illuminatiworldwideorder@gmail.com
    sau numărul WhatsApp: +15155065785

    666 AGENT says:

    MĂRTUIRE CUM M-AM ALĂTURAT ILLUMINATI 666 TEMPLE
    NOTĂ: MEMBRII ILLUMINATI NU DEZVULAZĂ NICIO IDENTITATE PRIN WHATSAPP, FACEBOOK, INSTAGRAM ETC
    NU EXISTĂ NU IMPLICĂ SACRIFIC UMAN
    666illuminatiagent666@gmail.com

    La început, am crezut că este o înșelătorie pentru că în zilele noastre este greu să găsesc oameni autentici pe internet până când am decis să încerc,
    Și toată viața mea s-a schimbat în doar 6 zile

    BENEFICII PENTRU NOI MEMBRI
    1. O casă în orice țară la alegere.
    2. O nouă mașină de vis.
    3. Suma de 1 milion de dolari pentru a începe o nouă viață ( 6.000.000$ )

    Trebuie să aveți cel puțin 18 ani înainte de a putea contacta partenerii noștri
    E-mail: 666illuminatiagent666@gmail.com
    666illuminatiagent666@gmail.com

    666 AGENT says:

    MĂRTUIRE CUM M-AM ALĂTURAT ILLUMINATI 666 TEMPLE
    NOTĂ: MEMBRII ILLUMINATI NU DEZVULAZĂ NICIO IDENTITATE PRIN WHATSAPP, FACEBOOK, INSTAGRAM ETC
    NU EXISTĂ NU IMPLICĂ SACRIFIC UMAN
    666illuminatiagent666@gmail.com

    La început, am crezut că este o înșelătorie pentru că în zilele noastre este greu să găsesc oameni autentici pe internet până când am decis să încerc,
    Și toată viața mea s-a schimbat în doar 6 zile

    BENEFICII PENTRU NOI MEMBRI
    1. O casă în orice țară la alegere.
    2. O nouă mașină de vis.
    3. Suma de 1 milion de dolari pentru a începe o nouă viață 6.000.000$

    Trebuie să aveți cel puțin 18 ani înainte de a putea contacta partenerii noștri
    E-mail: 666illuminatiagent666@gmail.com
    666illuminatiagent666@gmail.com

    Anonim says:

    Nu ratați să vedeți lumina. Banii, puterile, faima și bogăția devin titlul tău într-o clipă. Dacă sunteți interesat să vă alăturați frăției Illuminati, Pentru inițierea dvs. online, Indiferent unde vă aflați. Nicio distanță nu poate afecta munca Baphometului nostru. spune da viselor tale. Salut Baphomet..

    1. O recompensă în numerar
    2. O nouă mașină de vis elegantă
    3. O casă nouă în orice țară la alegere.
    4. O lună de vacanță (plătită integral) la destinația turistică de vis.
    5. Influențează-ți marca/afacerea la nivel mondial
    6. Protecție împotriva tuturor asupritorilor
    7. O schimbare totală a stilului de viață
    8. Acces la Bohemian Grove
    9. Întâlnire rezervată cu lideri de top și celebrități de top din țara ta.
    10. 550 de mii de dolari pentru a începe o nouă viață.

    Contactați-ne acum prin e-mail: illuminatiworldwideorder@gmail.com
    sau numărul WhatsApp: +393512365483


    https://www.gaia.com/article/what-is-the-illuminati

    Salutări de la marele ORDIN AL ILLUMINATILOR către statul unit și peste tot în lume, aceasta este o oportunitate deschisă de a vă alătura frăției Iluminaților unde vă puteți recupera visele pierdute și, de asemenea, unde puteți vedea lumina bogăției și fericirii. fără nici un sacrificiu de sânge. Și plătim, de asemenea, suma de 500.000 USD pentru a saluta toți membrii noi pe măsură ce se alătură fraternității și, de asemenea, o casă la alegerea lor și locația lor cu investiții, împreună cu această oportunitate în viață pentru ei de a fi faimoși.

    BENEFICII ACORDATE NOI MEMBRI CARE SE ALĂRĂ LA ILLUMINATE.
    1. O recompensă în numerar de 500.000 USD USD.
    2. Un nou Sleek Dream CAR evaluat la 200.000 USD USD
    3. O casa de vis cumparata in tara pe care o alegeti si multe altele

    NOTĂ; te poți alătura frăției Illuminati  de oriunde în lume India, Turcia, Africa, Statele Unite, Malaezia,
    Dubai, Kuweit, Regatul Unit, Austria, Germania, Europa. Asia, Australia etc.,

    NOTĂ: dacă sunteți interesat, vă rugăm să ne contactați prin intermediul nostru
    e-mail:  greatilluminati94@gmail.com

    Salutări TEMPLE ILLUMINATE STATELE UNITE

    Stellar says:

    Aceasta este mărturia mea despre cum m-am alăturat în sfârșit la noua ordine mondială, Illuminati, după ce încerc să mă alătur de peste 2 ani, dar escrocii mi-au luat bani de mai multe ori. Am căutat să mă alătur Illuminati de atât de mult timp, dar escrocii îmi iau banii până la începutul acestui an, când mă întâlnesc cu Lordul Felix Morgan online, l-am contactat și i-am explicat totul și mi-a recomandat înregistrarea folosită și am plătit pentru membru mare pentru a mă ajuta să încep și am fost inițiat în Ordinea Mondială și primesc suma de 1.000.000 de dolari americani după ce mi s-a terminat inițierea. Sunt foarte fericit! Și promiteți să răspândiți lucrarea bună a Lordului Felix Morgan. Dacă sunteți interesat să vă alăturați noii Illuminati de ordine mondială astăzi, contactați-l pe Lord Felix Morgan astăzi, el este cea mai bună șansă de a obține calitatea de membru al Illuminati pe care i-ați dorit mereu. Contactați Lordul Felix Morgan WhatsApp Plus doi trei patru opt zero cinci cinci patru cinci nouă șapte cinci șapte

    Stellar says:

    Aceasta este mărturia mea despre cum m-am alăturat în sfârșit la noua ordine mondială, Illuminati, după ce încerc să mă alătur de peste 2 ani, dar escrocii mi-au luat bani de mai multe ori. Am căutat să mă alătur Illuminati de atât de mult timp, dar escrocii îmi iau banii până la începutul acestui an, când mă întâlnesc cu Lordul Felix Morgan online, l-am contactat și i-am explicat totul și mi-a recomandat înregistrarea folosită și am plătit pentru membru mare pentru a mă ajuta să încep și am fost inițiat în Ordinea Mondială și primesc suma de 1.000.000 de dolari americani după ce mi s-a terminat inițierea. Sunt foarte fericit! Și promiteți să răspândiți lucrarea bună a Lordului Felix Morgan. Dacă sunteți interesat să vă alăturați noii Illuminati de ordine mondială astăzi, contactați-l pe Lord Felix Morgan astăzi, el este cea mai bună șansă de a obține calitatea de membru al Illuminati pe care i-ați dorit mereu. Contactați Lordul Felix Morgan E-mail: Illuminatiofficial565@gmail.com sau WhatsApp +2348055459757

    ACESTA ESTE ANUNȚUL OFICIAL AL ​​LUMINII ÎN LUME
    NOTĂ: EXPLICATIILE UMANE NU SUNT INCLUSE
    Puteți contacta reprezentantul templului prin WhatsApp: +
    905344501179
    Ești om de afaceri, politician, muzician, student? Vei fi bogat, faimos, puternic în viață, te vei alătura astăzi culturii frăției Illuminati și te vei îmbogăți instantaneu. 1 milion de dolari pe săptămână și o casă liberă. Oriunde ați alege să trăiți în această lume și chiar să câștigați un salariu de 50.000.000 USD pe lună...

    Beneficii pentru noii membri care sunt membri Illuminati.
    O casă în orice țară la alegere.
    2. O nouă mașină de vis în valoare de 1.500.000 USD.
    O șansă de a-i întâlni pe cei mai buni bărbați bogați din lume.

    Trebuie să aveți cel puțin 25 de ani pentru a contacta partenerii noștri Gmail: illuminatiwordorder1995@gmail.com contactați acest număr real WhatsApp: +905344501179

    Charlie says:

    TEMPLUL Frăției ILLUMINAȚI" SALUTĂRI ! CU RESPECT CĂ DEVENI MEMBRU AL MARILOR ILLUMINATI, VA BUN VENIT. FĂ PARTE DIN CEVA PROFITABLE ȘI SPECIAL (BINE AȚI VENIT ÎN LUMEA ILLUMINATILOR). Ești POLITICIAN, INGINER, MODELIST, DOCTOR , GRADUAT/STUDENT, SAU ȚI ȚI GINTĂ SĂ ȚI EXTINȚI AFACEREA PENTRU A DEVENI MINȚI MARI Este, de asemenea, relevant să știi că pentru a deveni membru și pentru a câștiga suma de 1.000.000 USD ca prim beneficiu de membru Illuminati frică, sunt real Dacă ai căzut în mâinile unor membri greșiți, iar aceștia te-au înșelat, nu-ți face griji după adevărata ta inițiere, vei primi rambursarea tuturor banilor pe care i-ai pierdut, te rog să faci parte din acești GOLDEN. OPORTUNITATE" Marea Organizație Illuminati te face bogat și faimos în lume, te va scoate din rădăcină și te va duce la o înălțime mai mare unde ai aspirat de mult să fii și împreună vom conduce lumea cu cei mari și puternici. puterea Illuminati, viață lungă și prosperitate aici pe pământ cu viață veșnică și jubilație. Crede-mă, îți dau cuvântul meu. Alăturați-vă nouă pentru mai multe informații E-mail: Illuminatiofficial565@gmail.com sau Whatsapp +2348055459757.

Trimiteți un comentariu

Blog Archive

Powered by Blogger